Monumentul istoric de la Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia va fi închis pentru vizitare în zile de 16 și 17.12.2021, potrivit unui comunicat al DGAMPT Hunedoara, administratorul sitului.
Măsura vina ca urmare a unei acțiuni derulate în situl dacic de către Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, Direcția Silvică Hunedoara, prin Ocolul Silvic Grădiște. Este vorba despre extragerea a patru arbori cu semne evidente de regres fiziologic (putregai la exterior și scorburi) care pot pune în pericol integritatea vizitatorilor monumentului istoric, a personalului de administrare și a colectivului științific de cercetare arheologică din monumentul istoric Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia. Reprezentanții Ocolului Silvic arată că unul dintre arbori este deja căzut în interiorul fortificaţiei, pe latura estică, la o distanţă mică de săpăturile arheologice din acest an şi a afectat un segment de cca. 10 m din zidul fortificaţiei. Demersurile legale pentru extragerea arborilor au fost îndeplinite de Ocolul Silvic Grădişte la solicitarea administratorului sitului arheologic.
Lucrările de extragere a celor patru arbori vor fi efectuate de către o firmă specializată, în zilele de 16 și 17.12.2021, și vor fi supravegheate de reprezentați ai colectivului Șantierului arheologic „Cetățile dacice din Munții Orăștiei”, ai Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA, Direcția Silvică Hunedoara, prin Ocolul Silvic Grădiște, și ai Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara.
Decizia a fost luată în urma vizitei în teren a comisiei de evaluare formată din reprezentați ai Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, ai Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA, Direcția Silvică Hunedoara, prin Ocolul Silvic Grădiște și ai colectivului Șantierului arheologic „Cetățile dacice din Munții Orăștiei” prin care s-au inventariat arborii care din cauza stării avansate de degradare reprezintă posibile pericole pentru integritatea vizitatorilor monumentului istoric înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, a personalului de administrare, a colectivului științific de cercetare arheologică a sitului și a monumentelor antice de la Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia.