Energie verde pentru Spitalul din Hațeg, cu fonduri europene

Spitalul orășenesc din Hațeg a fost modernizat prin fonduri europene, în cadrul unui nou proiect finalizat cu succes în Regiunea Vest. Proiectul, al cărui beneficiar a fost Primăria Hateg, a fost implementat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3, „Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon”, program derulat prin intermediul ADR vest Timișoara.

Proiectul a vizat, în principal realizarea unor investiții în eficientizarea energetică a clădirii spitalului, prin izolarea termică a fațadei, inclusiv înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, modernizarea instalațiilor termice, sanitare și electrice, adoptarea de măsuri de reducere a consumului de energie pentru încălzire, răcire și ventilarea clădirii, realizarea unor lucrări de modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri.

De asemenea, o componentă importantă a acestui proiect a constat în montarea unor sisteme de producere a energiei electrice și termice, din surse regenerabile, funcționale. Astfel, Aproape 200 de panouri fotovoltaice și alte 40 de panouri termice solare au fost montate pe acoperișul unității.

Valoarea totală a investițiilor de la Spitalul orășenesc Hațeg este de 11,3 milioane lei, din care 9,1 milioane lei – fonduri nerambursabile.