Eveniment destinat continuării și promovării tradițiilor, datinilor și obiceiurilor populare românești dedicată sărbătorilor de iarnă, ”Festivalul Crailor” de la Lupeni și-a câștigat un loc de seamă în activitățile de acest fel ale Văii Jiului. Pornind de la aceste considerente și din dorința de menține la aceeași cote ridicate ștacheta evenimentului, organizatorii – Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni și firma Comexim R SRL Lupeni – și-au propus să dea și ediției din acest an strălucirea pe care o merită.
În acest sens, ”Festivalul Crailor” din 2021 va avea trei componente. Una dintre acestea își propune promovarea portului popular, prin derularea unei noi ediții a Paradei Portului Popular, la care pe lângă trupele de crai și ansamblurile folclorice invitate, toți cei care doresc să îmbrace portul popular românesc, sunt așteptați să facă parte din convoiul de paradă care va străbate zona centrală a municipiului Lupeni, pe traseul cuprinse între Piața Cina (zona cinematografului) și Parcul CAP, locul propriu zis în care va avea loc spectacolul din acest an al ”Festivalului Crailor”. Parada portului popular va începe în ziua evenimentului, sâmbătă, 18 decembrie 2021, de la ora 16,00.
O a doua componentă a acestui eveniment îl constituie concertul de colinde. Pe scena în aer liber de la Parcul CAP Lupeni vor urca, începând cu ora 16,30, în primul rând, copiii talentați ai Secției de ,Folclor de la Clubul Copiilor și Elevilor din Lupeni (coordonator prof. Simona Ionașc), cei la fel de talentați de la Ansamblul ”Mesagerii iubirii” din Lupeni (coordonator prof. Mariana Peptenaru) dar și cei de la Grupul ”Glasuri de argint” (coordonator prof. Felicia Câlțea). Concertul de colinde va fi completat de îndrăgiți artiști ai Văii Jiului precum: Luke și Andra Moldovan, Andreea Ivan și Trupa Cocs, precum și artiștii Ansamblului ”Junii Petrileni”. Mai mult, ”Festivalul Crailor” îi aduce în acest an pe scena de la Lupeni, într-un recital extraordinar de colinde, pe remarcabilii rapsozi ai cântecului popular hunedorean Cristian Fodor și Ciprian Roman.
Desigur, cea de-a treia componentă a festivalului organizat la Lupeni în întâmpinarea sărbătorilor Crăciunului și Anului Nou, este concursul propriu-zis al trupelor de crai. În acest an, cetele de colindători care vor vesti Nașterea Mântuitorului la ”Festivalul Crailor” sunt: ”Vestitorii Domnului” din municipiul Lupeni, ”Craii de la Paroșeni” din municipiul Vulcan, ”Moștenitorii” din Bărbăteni (Lupeni), ”Craii Popești” din Uricani și ”Craii de la Răsărit” din Viitorului (Lupeni). Aceștia se vor întrece pentru titlul de ” Cea mai bună ceată de colindători” iar la final, potrivit unei alte tradiții seculare din Valea Jiului, brundușii se vor întrece la rândul lor competiția bărbătească pentru titlul de ”Cel mai puternic brunduș”.
”Mă bucur că am reușit să organizăm anul acesta, într-un format care ne permite să fim alături unii de ceilalți (desigur, cu respectarea tuturor normelor sanitare), aceste eveniment atât de îndrăgit de publicul din Lupeni și din întreaga Vale a Jiului. Vă invit să ne bucurăm împreună de un concert de colinde care se anunță, prin calitatea artiștilor pe care i-am invitat alături de noi, unul de excepție, să ne bucurăm de colindul Crailor și să întâmpinăm, așa cum se cuvine și așa cum se întâmplă de mii de ani pe aceste meleaguri, cea mai frumoasă sărbătoare a creștinătății: Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Participarea publicului la acest eveniment cultural-artistic este gratuită.