AVERTISMENT ANPC: Cum alegem cele mai bune produse alimentare în această perioadă a sărbătorilor
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat o campanie prin care îi sfătuieşte pe consumatori cum să alegă produsele în acestă perioadă a sărbătorilor.
Un sfat important se referă la achiziţia produselor alimentare, consumatorii fiind sfătuiți să analizeze culoarea şi mirosul acestora şi să le cumpere doar din locuri autorizate. De asemenea, jucăriile de tip slime conţin substanţe care pot fi toxice dacă sunt ingerate.
ANPC a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, un ghid pentru cumpărătorul care caută cadoul ideal sau care cumpără produse pentru masa de sărbători.
„Preşedintele Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorilor, Mihai Culeafă, alături de echipa sa, a realizat o campanie intitulată «Avertismentul Nostru Pentru Crăciun», care îşi propune îndrumarea consumatorului în tot ceea ce înseamnă criteriile unei selecţii responsabile şi corecte a produselor şi alimentelor, sub forma unor avertismente şi sfaturi. Ba mai mult, aceste sfaturi sunt utile cu atât mai mult cu cât este vorba despre o perioadă încărcată, numită şi «febra cumpărăturilor», în care există posibilitatea neglijării unor detalii importante despre produs, care determină calitatea acestuia”, se arată în comunicat.
Astfel, atenţionările şi sfaturile la achiziţionare au vizat o gamă mai largă de produse, de la alimente şi jucării până la produse textile şi cosmetice.
Sursa – ziarulunirea.ro