Creștere considerabilă a numărului de vizitatori la Castelul Corvinilor, în cel de-al doilea an de pandemie

Castelul Corvinilor a încheiat anul 2021 cu un total de 276.333 de vizitatori, cu 75.135 mai mulți decât în 2020 – anul în care turismul din întreaga lume a suferit un recul puternic din cauza declanșării pandemiei de COVID-19.

Odată cu impunerea restricțiilor sanitare, numărul vizitatorilor Castelului Corvinilor a scăzut, în 2020, cu aproape 50 la sută față de 2019, diminuarea fiind provocată, în principal, de dificultățile în organizarea de excursii pentru grupuri mai mari, „turismul de autocar” fiind cel mai afectat în primul an de pandemie. În cel de-al doilea an pandemic situația s-a ameliorat și din acest punct de vedere, numărul vizitatorilor ajunși aici în grupuri organizate fiind de 3,5 ori mai mare față de 2020.

Primăria municipiului Hunedoara a decis ca obiectivul turistic să rămână deschis vizitatorilor deși aici se derulează ample lucrări de restaurare și conservare prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană în valoare de 5 milioane de euro. Aceeași abordare se va menține atât în 2022, cât și în anii următori.

„Anul 2021, cu toate restricțiile impuse de pandemie, a însemnat pentru Castelul Corvinilor o creștere a numărului de vizitatori cu 37,3 %. Acest procent reprezintă o confirmare a faptului că eforturile administrației Castelului și ale Primăriei municipiului Hunedoara de a restaura monumentul, de a-l promova și de a desfășura, chiar și în aceste condiții restrictive, evenimente au dat roade. Castelul Corvinilor demonstrează că este motorul turismului în județul Hunedoara. Este un argument în plus pentru atenția deosebită pe care i-am acordat-o în ultimii ani și pe care i-o vom acorda în continuare. Anul acesta sperăm să finalizăm actualul proiect de restaurare – conservare, dar să și putem depune încă unul, de o amploare și mai mare. În 2019 am avut, la Castelul Corvinilor, 500.000 de vizitatori, dacă îi luăm în considerare și pe cei care nu au plătit bilet de intrare, cu ocazia diferitelor sărbători ale orașului. Dacă evoluția pandemiei va fi una favorabilă turismului, ne dorim să revenim cât mai rapid la această cifră și vom depune toate eforturile necesare pentru a atinge acest obiectiv”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.

Pentru 2022, administrația Castelului Corvinilor și Primăria Hunedoara și-au propus să realizeze noi evenimente, dar și să îmbunătățească experiența culturală atât a celor care locuiesc în Hunedoara, cât și a celor care vin să viziteze „Legenda vie a Transilvaniei”.



(Următoarea știre) »