Cu ani în urmă, când camaradul meu de gazetărie Ilie Pintea avea să pornească în prima sa misiune jurnalistică în teatrul de război din Afganistan, am avut un șoc. Mă întrebam, ce să caute el, Iliuță, un om al păcii, pasionat de belle-arte, un reporter aflat mereu în căutarea oamenilor minunați și a faptelor frumoase ale acestora, tocmai acolo, în ”cimitirul imperiilor”, în țara aceea atât de îndepărtată și de neînțeleasă, ce-mi părea și mie, la fel ca celor mai mulți oameni de pe pământ, uitată în colbul istoriei și sfâșiată de un interminabil război, și acesta destul de greu de descifrat?
Abia după ce Ilie Pintea s-a întors acasă din prima sa misiune în Afganistan, în vara anului 2013, abia după ce i-am ascultat reportajele și i-am văzut fotografiile și filmările făcute acolo, dar mai ales după ce mi-a împărtășit crâmpeie din experiența trăită acolo, în baza militară de la Kandahar, alături de ”Inimile neînfricate” ale Armatei Române, am înțeles că, de fapt, Ilie a fost călăuzit către această misiune în urma unui plan providențial, fără doar și poate. Pentru că nu cunosc un alt om care să fi putut surprinde în sunete și imagini acea față nevăzută și nebănuită a acestui teatru de operațiuni, decât Ilie Pintea, acest veritabil reporter de pace în războiul din Afganistan. Și m-am convins de acest lucru odată cu fiecare reportaj transmis de Ilie Pintea din baza militară de la Kandahar, cu fiecare expoziție de fotografii care le-au succedat și mai ales acum, când toate acestea au fost adunate în coperțile cărții sale ”Afganistan – Chipuri ale Războiului”.
Tipărită în condiții grafice deosebite, sub egida primei edituri din țara noastră (Ed. Monitorul Oficial), la finalul anului 2021, la scurt timp după ce trupele NATO au decis să pună punct misiunii militare în această țară, cartea lui Ilie Pintea constituie nu doar jurnalul celor cinci misiuni pe care le-a întreprins, cu pasiune și curaj, în ”Țara de praf și piatră”, ci mai ales o veritabilă și binemeritată decorație conferită fiecăruia dintre militarii români prezenți de-a lungul anilor în acest teatru de operațiuni milutare. ”Poveștile adunate în praful deșertului și imaginile care mi s-au stivuit în craniu se cereau afară. Personajele cât se poate de reale și de vii cu care stătusem de vorbă aveau povești prea faine ca să le țin doar pentru mine, și doar după asta plecasem, după povești și după oameni care au ceva de spus. Așa că de-asta am scris cartea: ca să pun vocile lor într-o partitură în care să se audă și zumzetul Black Hawk-urilor, și împușcăturile răzlețe, și strigătele de bucurie ale copiilor de prin satele uitate de timp, și tăcerile prelungi, cu lacrimi în ochi, ale bărbaților în toată firea care plângeau după fiii lăsați la mii de kilometri. Poate nu-s poveștile de război la care v-ați fi așteptat, dar e ce-am trăit în Afganistan, pentru scurt timp, cu subiectivismul inevitabil. Nu e jurnal de front, nu e reportaj literar, nu e ficțiune – pentru că realitatea e mai mișto decât orice poveste ai putea inventa – sunt oameni și locuri. Și muzică, și imagine, și puțină emoție, pe alocuri”, ne destăinuie Ilie Pintea.
Că exact așa stau lucrurile, te convingi imediat ce parcurgi, filă după filă, capitol după capitol, cuvânt după cuvânt, imagine după imagine, acest volum cu destin de bestseller, care are puterea de a te face să plonjezi pur și simplu, cu extraz dar și cu teamă, în locurile atât de atent descrise, să trăiești aievea poveștile personajelor, să te bucuri și să te întristezi, să râzi și să plângi, să fii mândru și să suferi, deopotrivă. Chipurile Războiului din Afganistan, dezvăluite de Ilie Pintea, nu se prezintă sub alura unor personaje precum Rambo sau Osama bin Laden. Însă doar în această carte poți cunoaște oameni simpli și, în același timp, fascinanți, de la militarii români Adrian Gîtman, Adrian Florea, Liviu Apostoaie, Daniel Miron, Gabriel Munteanu, Marius Predișor, Mihaela Dojan, Alexandru Militaru, Marinela Piringiu, Sorin Homeag, Cristian Dan, Sorin Staicu, Sergiu Mungiu, Gheorghe Badea, Sorin Enache, Vasile Godeanu, Ilie Aldescu, Florin Ilie, Octavian Postu, Liviu Apostoaie, Victor Frona, Cătălin Jianu, Valentin Becheru, Alin Marian, Marius Cuțuhan, Vasile Buda, Daniel Dedulescu, Liviu Morariu, Adrian Nicolae Costaru, Ovidiui Ciobanu, Sorin Panait, Florin Corneliu Șoltuz, Radu Bălănescu, Cosmin Mușat, Gabriel Ion, Alexandru Danciu, Alexandru Alexandroaia, Toni Ghioca, Mihai Vasilescu, Sorin Diaconeasa, Cristian Stoica, Sebastian Orza, Toni Ene, Oana Ieșean, Adrian Jidovu, Mădălin Stoica, Ion Buzea, Marius Stoleru, Vasile Ionescu, Gheorghe Damian, Alexandru Dorohoi, Ioana Pop, Roxana Popescu, Ciprian Filimon, Marius Mocanu, Alin Bichiu, Vladimir Bărbulescu, Alexandru Lăutaru, Renato Nadolu, Ciprian Filimon, Iulian Vlăsceanu, Ginel Blaga, Costinel Mihai Irimia ori preoții militari Valentin Pițăligă, Gheorghe Grigore și Constantin Cârloanță până la ofițeri ai armatei americare, dar și ai cele afgane, ori imami și malik-i din satele afgane vizitate.
Pe fiecare dintre aceștia, Ilie Pintea a reușit să-i intervieveze într-un fel uimitor, știut doar de el, adunând astfel o seamă de povești cu adevărat nemuritoare. Povești despre viață și moarte, despre curaj și camaraderie, despre război și pace, despre încredere și speranțe, despre dragoste, despre familie, despre mândrie și patriotism. Toate aceste povești vin în cartea lui Ilie Pintea la pachet cu câteva sute de fotografii revelatoare și, printr-o inovativă inserție de tehnologie de ultimă generație, scanarea cu telefonul a unor coduri QR, atent așezate lângă unele ”momente speciale” ale lecturii, au darul de a te teleporta direct la locul și în miezul evenimentelor descrise. Iar toate acestea au puterea de a ne face să înțelegem cu adevărat esența misiunii Armatei Române în Afganistan și, mai ales, rolul pe care militarii români l-au avut în acest teatru de operațiuni militare.
Veți găsi în această carte întâmplări inedite despre Biserica ortodoxă construită în inima bazei militare de la Kandahar și repatriată la finalul misiunii, despre scrisorile pictate prin care maiorul Marius Soleriu păstra legătura cu fiica sa Ioana, despre tanchistul cu suflet de poet și a leului de pluș, despre costumele populare care au substituit uniformele militare într-o zi de 1 Decembrie, despre prima și singura expoziție de fotografie organizată vreodată într-o bază militară, despre camaraderie dar și despre sunetul morții, despre verdele crud al deșertului sau despre cel mai frumos apus de soare din lume.
În același timp, cu remarcabilul său talent reportericesc, Ilie Pintea vede și descrie în cartea sa, nu doar chipurile, ci și locurile fascinante din satele pe care a avut ocazia să le vadă. De la așezări cunoscute precum Kandahar, Zabul sau Qalat până la satele răzlețe Mowmand, Kaze Karez sau Khwaja Ali Baba, peisajul afgan este descris cu adevărat ”ca la carte”. Desigur, asta și pentru că, așa cum spune maiorul Florin Jianu în prefața acestui volum: ”La fel ca și noi, Ilie s-a înecat în oceanul de tristețe permanentă al ochilor copiilor din satele Afganistanului, a împărțit apă și dulciuri unor copii pentru care acestea sunt un lux, a ascultat bătrâni care nu au cunoscut sporadic pacea, a întrebat soldatul român și cum își desfășoară activitățile zilnice dar și cum luptă cu dorul de familie, a simțit punțile de iubire între Kandahar și România și le-a memorat planurile, redate atât de uman, atât de firesc în acest volum.”
Chiar și așa, cu obiectivitatea ce-i definește profesionalismul, Ilie Pintea nu uită să ne spună și să ne arate în cartea sa și cealaltă imagine a războiului: moartea. Nedreaptă ! Absurdă! Dureroasă ! Așa cum a fost și moartea lui Mădălin Stoica, sanitarul ucis într-o explozie cu o mașină-capcană, în timpul unei misiuni în care acorda asistență sanitară localnicilor dintr-un sat afgan. ”Sigur că e simplu să zici: bine, mă, era militar și știa ce riscuri își asumă. Dar asta nu înseamnă nimic în fața durerii soției fără soț și a fetiței fără tată. A fost un privilegiu să-l cunosc și n-o să uit niciodată că ultima misiune în Kandahar am făcut-o cu plutonul lui. Am stat în același MRAP aproape zece ore, am vorbit de toate și mi-a povestit cât de mult s-a pregătit pentru a le putea salva viața camarazilor săi, dacă ar fi fost nevoie. Pe el, sanitarul plutonului, nu l-a putut salva nimeni…”, spune Ilie Pintea.
Convins că, asemenea celorlalți militari trecuți în rândul eroilor Armatei Române, camaradul său Mădălin Stoica merită respect și recunoștință, fotoreporterul Ilie Pintea i-a dedicat seria expozițiilor sale de fotografii realizate în teatrul de război din Afganistan, expoziții prezentate la Kandahar, București, Deva, Los Angeles și la sediul NATO din Bruxelles, dar mai ales această excepțională carte-document ”Afganistan – Chipuri ale războiului”, o carte ca o decorație eternă, simbolic așezată pe pieptul celui care a fost eroul militar român Mădălin Stoica. ”Niciodată uitat!”.
Fotografii de Ilie Pintea
Cartea ”Afganistan – Chipuri ale războiului” poate fi comandată online, pe situl Editurii Monitorul Oficial, urmând linkul de mai jos:
