Noul an 2022 se prefigurează a fi pentru Universitatea din Petroșani, un an al marilor investiții. Aici se află deja în plin proces de implementare o serie de proiecte care au drept scop modernizarea infrastructurii educaționale, de la corpurile de clădiri și până la achiziția de mobilier și aparatură didactică de ultimă generație, de la reabilitarea campusului și până la modernizarea bazei sportive, iar alte proiecte similare vor fi demarate, odată cu finalizarea procedurilor de licitație pentru desemnarea antreprenorilor care le vor executa.
Chiar dacă numărul de studenți este, în acest an universitar, unul mai mare decât în cel precedent, fapt care ar trebui, în mod firesc să aducă și o creștere bugetară, rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin Mihai apreciază că cea mai importantă sursă financiară pentru dezvoltare o constituie tot fondurile europene. ”Din informațiile pe care le avem la acest moment, bugetul nostru va fi unul aproximativ același ca anul trecut. Desigur, pentru noi este extrem de important faptul că bugetul aprobat pentru finanțarea de bază nu va fi mai mic. Cum finanțarea este în funcție de numărul de studenți pe care îl avem, iar numărul de studenți din anul universitar 2021-2022 este ceva mai mare decât în anul precedent, în mod firesc ar trebui să primim și o finanțare mai mare. Cert este că vom avea resursele financiare necesare pentru activitatea didactică, ior în ceea ce privește resursele pentru dezvoltare, în mare parte ne bazăm pe fondurile europene, dar și pe fondurile naționale și chiar pe cele rezultate din venituri proprii”, spune rectorul Radu Sorin Mihai.
Acesta arată, în același timp, că evoluția prețurilor, îndeosebi la energie, este în măsură să afecteze într-o bună măsură balanța economică a Universității, dar își exprimă convingerea că vor exista resurse financiare pentru a face față și acestor provocări. ”Ne punem desigur câteva semne de întrebare legate de costurile mari la energia electrică și, mai ales, la gaz, în condițiile în care prețurile au crescut foarte mult iar toate corpurile de învățământ și clădirile anexe ale noastre sunt încălzite cu centrale pe gaz. După ce reușim să echilibrăm aceste cheltuieli, sper să putem să ne permitem cu banii din venituri proprii să mai facem și investiții. Important este însă că, la acest capitol, am reușit deja să demarăm câteva importante proiecte pentru care am atras fonduri financiare semnificative din surse europene nerambursabile”, spune prof.univ.dr.ing. Radu Sorin.
Dincolo de aceste investiții, anul 2022 este, în opinia rectorului Universității din Petroșani, unul în care poate și trebuie valorificat la maxim potențialul academic și derularea unor proiecte de cercetare, care pot aduce nu doar alte resurse europene, dar care pot contribui la creșterea prestigiului internațional al instituției academice din Valea Jiului, apreciată deja inclusiv prin cooptarea acesteia în Consorțiul academic european EURECA-PRO. ”De câțiva ani buni, stăm bine în ceea ce privește atragerea de studenți, pentru toate categoriile de studii pe care le oferim în cadrul celor trei facultăți, dar și la Școala Doctorală și în programele postuniversitare pe care le derulăm. Sigur că ne propunem că menținem acest trend dar, în același timp, ne propunem să dezvoltăm mai mult și activitatea de cercetare, pe care o consider extrem de importantă”, spune prof.univ.dr.ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani.
Acesta arată că, în acest context, numai în anul 2021, spre exemplu, cercetători din rândul cadrelor didactice și doctoranzilor de la Universitatea din Petroșani au reușit brevetarea mai multor proiecte de invenții și inovații, multe dintre acestea apreciate și la Saloanele Naționale de profil. ”În anul precedent am obținut două medalii de aur și trei de argint la Salonul Inovării și Cercetării de la Galați, precum și alte 14 medalii, din care 12 de aur și 2 de argint la un eveniment similar la Deva. Este o dovadă a preocupării cadrelor didactice, doctoranzilor pentru realizarea unor elemente de noutate, care pot fi protejate prin brevete. Activitatea de inovare continuă și ne propunem ca în anul 2022 să participăm din nou la o serie de saloane internaționale de tradiție cum sunt, spre exemplu, cele de la Geneva sau Bruxelles”, a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani.
Cert este că anul 2022 debutează pentru Universitatea din Petroșani sub cele mai bune auspicii, iar conducerea instituției de învățământ superior din Valea Jiului vrea să valorifice la maxim acest lucru.