Pentru că, după cum dă asigurări chiar primarul Lucian Resmeriță, anul 2022 se dorește a fi un alt an al investițiilor majore pentru administrația publică locală din municipiul Lupeni, încă din primele zile ale acestui an a fost dat ordinul de începere al lucrărilor pentru implementarea proiectului prin care, în această localitate, va fi amenajată o nouă bază sportivă școlară de tip 1.
Aceasta va fi construită în perimetrul complexului educațional de la Liceul Tehnologic Lupeni, unitate de învățământ cu tradiție în municipiul Lupeni care va cunoaște, în acest an transformări profunde în ceea ce privește modernizarea întregii infrastructuri educaționale. Antreprenorul desemnat pentru construirea noii baze sportive de la Liceul Tehnologic din Lupeni a început deja execuția lucrărilor prevăzute în proiectul pe care Primăria Lupeni îl implementează aici în parteneriat cu Compania Națională pentru Investiții, cea care asigură de altfel, în mare parte, finanțarea acestei investiții.
La momentul inaugurării șantierului a fost prezent și primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță. ”Începem seria investițiilor publice din acest an în municipiul Lupeni aici, la această importantă unitate de învățământ, într-un fel și oarecum simbolic, pentru că cele mai mari și cele mai multe proiecte pe care le vom demara anul acesta pe raza municipiului Lupeni vizează infrastructura din educație. Am reușit să accesăm o serie de programe de finanțare, îndeosebi cu fonduri europene, dar și programe guvernamentale, cum este și acesta, derulat prin CNI, prin care ne propunem să modernizăm întregul sistem de învățământ local din municipiul Lupeni. Sigur că vom avea, în acest an, și proiecte în ceea ce privește continuarea investițiilor în infrastructură, în turism, în cultură și sănătate, pe lângă cele din educație”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Noua bază sportivă care urmează să fie realizată la Liceul Tehnologic Lupeni va cuprinde trei terenuri de sport, unul pentru fotbal, unul pentru tenis și un altul multifuncțional, pentru handbal, baschet și volei. În plus, complexul sportiv va avea și o clădire anexă nouă pentru vestiare, dar și locuri de parcare, acces pe alei pietonale moderne și spații verzi.
Potrivit contractului de finanțare, valoarea acestei investiții se cifrează la 6,7 milioane de lei.