Bilete de tratament balnear pentru pensionari și salariați 2022: Cine beneficiază și cum se obțin biletele de tratament
Numărul biletelor va fi de 60.420 în unitățile deținute de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Conform unei Hotărâri de Guvern, Astfel, în acest an, numărul lor va crește cu aproape 500, după ce anul trecut s-au acordat 59.926 de bilete.
Pentru biletele de tratament balnear, locurile contractate se vor repartiza pe maximum 19 serii de prezentare, cu o durata a sejurului de 16 zile, iar prețul biletului de tratament balnear va include tariful pentru 12 zile de tratament. Acestea vor fi distribuite prin casele teritoriale de pensii.
În plus, la numărul biletelor menționat se vor adăuga biletele de tratament balnear contractate cu alți operatori economici. Cu tot cu acestea, numărul biletelor de tratament va ajunge la 101.000.
Cine beneficiază și cum se obțin biletele de tratament
Biletele de tratament se acordă la cerere, fiecare dintre acestea putând beneficia, în cursul unui an calendaristic, de un singur bilet de tratament.
Potrivit site-ului CNPP, persoanele care vor să se înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament trebuie să depună la sediul casei teritoriale de pensii cererea tip (ce va fi disponibilă pe site-ul CNPP), urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului.
– document de plată (după caz, talonul privind drepturile de pensie, în original sau copie care se va prezenta la momentul eliberării biletului);
– declaraţie pe propria răspundere că nu realizează alte venituri din pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, cu excepţia persoanei care depune talonul privind plata acestor drepturi care se va prezenta la momentul eliberării biletului;
– biletul de trimitere – formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original care se va prezenta la momentul eliberării biletului).
Sursa – ziarulunirea.ro