Recepționat încă din luna noiembrie 2021 și inaugurat oficial în ultima lună a anului trecut, Bazinul didactic pentru înot de la Petrila este pregătit acum să-și deschidă porțile pentru elevii de la unitățile de învățământ din localitate care vor să practice înotul, dar și pentru toți cei care doresc să se relaxeze prin intermediul acestui sport reconfortant.
Potrivit primarului orașului Petrila, Vasile Jurca, miercuri, 19 ianuarie 2022, ora 09:00, se va deschide oficial pentru public Bazinul de Înot de la Petrila, aflat pe strada 8 Martie, lângă Școala nr. 5. Acesta precizează că accesul la bazin se va face pe baza biletelor de intrare sau a abonamentelor, cu respectarea normelor în vigoare pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Programul de funcționare al Bazinului de înot de la Petrila va fi de marți până sâmbătă, între orele 9,00 și 21,00 (ultima oră de intrare fiind 19,00) iar duminica între orele 12,00 și 20,00 (ultima oră de intrare fiind 18,00). În fiecare zi de luni, bazinul este închis pentru public, în această zi fiind programate lucrări specifice de mentenanță și igienizare a instalațiilor. Elevii care învață în unitățile școlare preuniversitare din orașul Petrila beneficiază de folosirea cu prioritate a bazinului, pe bază de programare, în fiecare zi între orele 9,00 și 15,00 (de marți până vineri).
Tarifele practicate pentru accesul la Bazinul de înot din orașul Petrila sunt 16,00 lei/ședință, pentru adulți, respectiv 8,00 lei/ședință, pentru elevi și studenți. Aceștia din urmă, au obligația prezentării la intrare a unui document care să le ateste calitatea de elev sau student pentru a beneficia de reducerea tarifului de acces cu 50%. Durata unei ședințe este de 2 ore, iar pentru depășirea acestui interval de timp se percepe o taxă suplimentară pentru utilizarea bazinului, de 5,00 lei pentru fiecare jumătate de oră în plus. Primăria orașului Petrila informează că sunt disponibile și pachete de abonamente pentru accesul la Bazinul didactic de înot, care pot fi achiziționate pentru o perioadă de 30 de zile, Prețul abonamentelor este de 160,00 de lei pentru adulți și de 80,00 de lei pentru elevi și studenți, iar abonamentul lunar include un număr de 12 ședințe.