Pentru săptămâna în curs, Muzeul Civilizației Dacice și Romane și Deva aduce în atenția publicului, o serie de exponate de mare valoare din colecția sa, care sunt prezentate atât în expoziția muzeală permanentă, cât și în ”expoziția virtuală” disponibilă pe situl oficial al instituției (www.mcdr.ro) și pe pagina de socializare a acesteia (https://www.facebook.com/MCDRDeva/).
Estre vorba despre patru statui-menhir, foarte asemănătoare între ele, descoperite, de-a lungul timpului, în zona dintre localităţile Baia de Criş şi Ţebea din nordul județului. Statuile-menhir aflate la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva sunt printre cele mai vechi şi mai bine păstrate bunuri culturale de artă plastică din România, cu o valoare istorico-arheologică excepţională.
Potrivit cercetătorului dr. Nicolae Cătălin Rișcuța, șeful Serviciului de Arheologie al muzeului de istorie hunedorean, termenul de menhir provine din limba celtă și în traducere ar însemna piatră lungă. Prin definiție, menhirul reprezintă un monument megalitic preistoric, cu caracter funerar sau de cult, constituit dintr-un bloc de piatră, în general nefasonat, fixat în pământ în poziție verticală, amplasat izolat sau în grup.
”Statuile preistorice au fost realizate dintr-o gresie de provenienţă locală, foarte uşor de prelucrat. Piesele sunt blocuri de piatră care în urma prelucrării au primit forma corpului uman. De asemenea, pe blocurile de piatră sunt redate prin sculptare în relief câteva elemente care le conferă caracterul antropomorf. Astfel, braţele statuilor pornesc din lateral, fiind coborâte pe lângă bust, iar antebraţele sunt flexate pe piept. Palmele deschise au degete bine delimitate, răsfirate. Mijlocul este încins cu o bandă lată de care este prinsă o altă bandă care urcă, bifurcându-se în dreptul palmelor. Ea încadrează gâtul, coborând pe spate unde se leagă cu un alt relief lung. Aceste benzile sunt considerate curele, iar relieful lat de pe spate, un sac sau coş. Pe partea stângă, la brâu, pe toate piesele este figurat un topor-ciocan cu coada prinsă sub centură. Niciuna dintre statui nu are cap, acest element fiind probabil o piesă independentă care s-a pierdut. Statuile – menhir sunt considerate reprezentări ale unor zeităţi, dar au şi un caracter funerar. Descoperirea pieselor într-o cunoscută zonă minieră (Baia de Criş – Ţebea) şi atributele figurate pe ele (sac-coş, topor-ciocan) au condus spre interpretarea lor în legătură cu mineritul aurifer. Astfel, banda lată de pe spate a fost interpretată drept un sac sau coş cu ajutorul căruia se transporta minereul, iar mâinile aduse pe piept, pregătite să apuce curelele, semnifică efortul depus în această activitate. În mod evident, toporul-ciocan de la brâu este considerat drept o unealtă de miner. În acelaşi timp, monumentele sunt considerate stele cu caracter cultic şi funerar. În contextul lor primar, statuile antropomorfe de acest fel au fost utilizate în sanctuare, iar în alte cazuri au fost fixate în poziţie verticală pe movile funerare (tumuli), marcând locul unor morminte”, explică dr. Nicolae Cătălin Rișcuța.
Statuile – menhir din arealul Baia de Criş – Ţebea au aparţinut unui complex cultic sau funerar megalitic. Creatorii şi purtătorii acestor monumente în Transilvania sunt grupuri de populaţie stepică aparţinând culturii Jamnaia, originare din zona de la nordul Mării Negre. Din punct de vedere cronologic, piesele pot fi datate la începutul epocii bronzului, respectiv în prima jumătate a mileniului III î. Hr.
