Minivacanță de CINCI zile în România: Guvernul a declarat LIBERĂ ziua de 2 decembrie, după Sfântul Andrei și Ziua Națională
Miercuri, 19 ianuarie, Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 decembrie 2022, să fie zi liberă pentru salariații instituțiilor și autorităților publice, arată un comunicat al Ministerului Muncii. Această zi are scopul de a face punte între zilele libere de 30 noiembrie, 1 decembrie și weekend.
Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an, potrivit comunicatului citat.
Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie sau participanţilor în aceste procese.
Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2022.
Sursa – ziarulunirea.ro