Majorarea pensiilor, renegociată de la 1 mai 2022
Olguța Vasilescu, prezentă în emsiunea ”Punctul de Întâlnire” de la Antena 3 a făcut un anunț important: de la 1 mai se va renegocia majorarea pensiilor cu oficialii de la Comisia Europeană.
”Noi am precizat încă de când am intrat la guvernare, din primele ședințe ale coaliției, faptul că PSD-ul sub nicio formă nu renunță la legea 127, că dacă se pune această problemă noi nu vom intra la guvernare, s-a acceptat să fie doar câteva modificări, am venit cu varianta de 40% care ar trebuii să se dea de la 1 ianuarie 2022, din păcate însă nu s-a putut face această aplicare până nu se fac niște calcule. Pentru că un domn de la USR, domnul Ghinea, care nu avea nicio legătură cu legea pensiilor, habar nu avea despre nimic, a pus în PNRR, fără niciun fel de dezbatere publică, fără să aflăm vreunul dintre noi, din România, că se urmărește așa ceva, că procentul din PIB nu poate să depășească 9,4%, atenție, cu altă corectare din legea respectivă, cu tot cu pensiile speciale. Media Uniunii este 13%. Nu ne uităm la Grecia care are 18% din PIB, dar ne uităm la Portugalia care are 16% și care are o economie similară cu a noastră.
Iarăși o chestiune important de punctat. Nu se modifică formula de calcul a pensiei. Vreau să știe toți românii că legea pensiilor 127 nu s-a aplicat până acum în România!”, a spus Olguța Vasilescu.
Sursa – ziarulunirea.ro