„Petroșani 100”, un spectacol eveniment al stagiunii precedente a Teatrului ”I. D. Sîrbu” din Petroșani, va avea o nouă reprezentație pe scena teatrului din Valea Jiului, sâmbătă, 12 Februarie 2022, de la ora 18.00.
Spectacolul „Petroșani 100” de Michaela Michailov, în regia lui Alexandru Mihăescu și scenografia semnată de Zsolt Fehervari, este un spectacol cu și despre mineri, un omagiu adus minerilor Văii Jiului. Proiectul este realizat de Teatrul Dramatic Ion D. Sîrbu, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național în cadrul unui proiect de cercetare culturală, arhivare patrimonială și explorare artistică a unui secol de transformări fundamentale în istoria uneia dintre cele mai reprezentative zone miniere din România – Valea Jiului.
Proiectul are în centru realizarea unui spectacol pe un un text dramatic românesc, montat în premieră la Teatrul Ion D. Sîrbu din Petroșani, în perioada octombrie-noiembrie 2020, precum și structurarea etapei de cercetare, axată pe dinamica mutațiilor culturale, sociale și politice din Valea Jiului, cu accent pe tradiția mineritului și pe schimbările majore ale acestei ocupații fundamentale pentru zona monoindustrială, mai precis orașele Petroșani, Petrila, Lupeni, Vulcan, Uricani.
Din distribuția acestui spectacol fac parte actorii: Mihai Alexandru, Izabela Badovics, Irina Bodea Radu, Daniel Cergă, Sergiu Fîrte, Oana Liciu Gogu, Mihai Sima, Radu Tudosie, Corina Vișinescu, Laurențiu Vlad.
Prețul unui bilet este de 20 sau 25 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere 50%. Având în vedere noile măsuri anti-COVID, accesul în sala de spectacole este permis la 30% din capacitatea sălii și doar celor care dețin: certificat verde, rezultat negativ al unui test antigen rapid sau PCR. Sunt exceptați de la această obligație copii sub 12 ani. Masca la interior este obligatorie!