Pompierii hunedoreni au reușit, în noaptea de de 7/8 februarie, să oprească o tragedie care s-ar fi putut declanșa ca urmare a incendiului izbucnit la un imobil format din 4 locuințe, având o suprafață totală de aproximativ 130 metri pătrați, din localitatea Lupeni. După anunțarea evenimentului prin apel la 112, de către una dintre proprietare, pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă și cu un echipaj SMURD. Locatarii, atât adulți cât și copii, s-au autoevacuat în siguranță, iar proprietara casei cuprinse de flăcări a fost transportată imediat, de echipajul SMURD la spital, din cauza atacului de panică pe care l-a suferit.
Întrucât imobilul în care a izbucnit incendiul ardea generalizat la sosirea echipajelor de intervenție, a fost solicitat sprijinul Detașamentului Petroșani, care a intervenit cu încă o autospecială cu apă și spumă, precum și sprijinul unui echipaj de poliție. Pe lângă incendiul violent, care s-a extins și la acoperișul celorlalte case, pompierii s-au confruntat și cu vântul puternic care le-a îngreunat considerabil activitatea.
Foarte important a fost faptul că pe timpul recunoașterii, pompierii au evacuat toate buteliile care se aflau în locuințe, acestea prezentând un real pericol de explozie.
După aproximativ 4 ore de luptă asiduă, cei 14 subofițeri și ofițerul care a condus intervenția, au reușit să încheie misiunea, însă una dintre cele 4 familii (o mamă împreună cu fiica de 11 ani) a rămas, pentru moment, fără adăpost.
Din primele informații, reiese că declanșarea incendiului a avut ca și cauză probabilă un scurt circuit electric.