Biblioteca județeană ”Ovid Denușianu” din Deva a fost, la finalul acestei săptămâni, gazda unui eveniment cultural de excepție, prilejuit de lansarea volumului de carte „Jurnal olimpic, Tokyo, 2021. Olimpiada în pandemie” al apreciatului gazetar sportiv din județul nostru, Nicolae Gavrea. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din Români și cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara s-a bucurat de prezența unui public numeros, în mare parte format din iubitori de sport și prieteni ai jurnalistului hunedorean.
După volumele „Jurnal Olimpic – Beijing 2008”, „100 de ani de fotbal în Simeria”, „Rio 2016. Jurnal olimpic” și volumul dedicat gimnastelor române intitulat „Gimnastelor, cu dragoste”, Nicolae Gavrea vine în fața iubitorilor de sport cu o nouă carte în care descrie, pe zile, foarte amănunțit și documentat, experiența sa cu totul excepțională prilejuită de participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din anul 2021, jocuri organizate cu dificultate, sub semnul restricțiilor impuse de pandemia aflată în plină răspândire în lume. Nicolae Gavrea nu și-a dezmințit nici de această dată vocația de jurnalist și cronicar sportiv chiar și în condițiile extrem de dure pe care a fost nevoit să le respecte la ultima olimpiadă, cea de la Tokyo din 2021.
După cum a precizat Ioan Sebastian Bara (managerul Bibliotecii județene) în prezentarea făcută la lansarea acestei cărții, Nicolae Gavrea a fost prezent la Tokyo alături de delegația olimpică a României, iar cartea sa consemnează evoluțiile sportivilor români, se bucură de succesele lor (Ana Maria Popescu la spadă, David Popovici la natație, Nicoleta Bodnar, Simona Radiș, Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă la canotaj), dar răzbate și regretul că sportul românesc n-a mai reeditat succesele de odinioară. ”Relatarea fiecărei zile de competiții este făcută cu mult profesionalism și obiectivitate, Nicolae Gavrea dovedindu-se un gazetar sportiv cu experiență și chemare pentru această profesie. Nu lipsește atmosfera fascinantă pe care Japonia o generează și care impresionează pe oricine petrece chiar și câteva zile în Țara Soarelui Răsare. În final, concluzia jurnalistului este limpede: „Sportul a învins pandemia! Cu un an mai târziu decât era programată inițial, fără spectatori în tribune, dar cu întreceri sportive la cel mai înalt nivel, cea de-a XXXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară s-a încheiat după 17 zile în care cei mai valoroși sportivi ai planetei s-au luptat pentru medaliile olimpice.” Sportivii au demonstrat, și de această dată, că „suntem #MaiPuterrniciÎmpreună.” Este o concluzie valabilă mereu, și nu doar în domeniul sportiv”, a spus Ioan Sebastian Bara.
La lansarea de carete de la Deva au fost prezenți printre alții, fosta gimnastă de aur Gina Gogean, prefectul județului Hunedoara – Petru Călin Marian, subprefecții Lorincz Szell și Gigi Urdea, administratorul public al județului Hunedoara – Costel Avram, vicepreședintele CJH – Ion Bădin. Acesta din urmă, la rândul său fost cronicar sportiv și bun prieten al autorului, a evidențiat faptul că alături de Nicolae Gavrea, a avut o excelentă colaborare în domeniul sportiv, reamintind faptul că împreună cu acesta a realizat și o premieră în sport, atunci când am dat tonul transmisiunilor live cu doi comentatori. ”Am ținut să-i fiu alături mai tânărului coleg Nicolae Gavrea cu care am colaborat excelent în perioada în care am fost, la rândul meu, gazetar sportiv. Nicolae Gavrea, perseverent cum îl știu, a reușit să fie alături de majoritatea sportivilor români la Olimpiada de la Tokyo și să consemneze pentru noi evoluțiile lor în zilele în care au concurat în calificări sau în finalele pentru podium. Îmi doresc ca împreună cu colegii din conducerea Consiliului Județean Hunedoara, cu ceilalți factori decizionali să putem revitaliza sportul din județul Hunedoara. Este o realitate faptul că sportul la nivel național, dar și județean este în cădere liberă, medaliile sunt din ce în ce mai puține, iar jurnaliștii sportivi își pierd treptat obiectul muncii lor. Cu toate acestea, Nicolae Gavrea nu se dezminte și, cu talentul și obiectivitatea sa, oferă cititorilor materiale la cald din lumea sportului hunedorean”, a declarat Ion Bădin.
De altfel, pentru activitatea sa în domeniul literar și jurnalistic, CJH și Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” i-au conferit gazetarului sportiv Nicolae Gavrea și o ”Diplomă de excelență”, aceasta fiindu-i înmânată de către Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, un care așa cum a evidențiat și jurnalistul Alexandru Gruian, se numără printre cei care au sprijinit și apariția acestei cărți.
Cunoscutul jurnalist Nicolae Gavrea s-a născut la Hunedoara în 4 iulie 1963. A absolvit Colegiul Național „Decebal” din Deva în anul 1982. Este deținătorul unui masterat în managementul activităților sportive. A debutat în presă în anul 1978, odată cu înscrierea în clasa a IX-a la Școala Generală Nr. 7, de unde a avut posibilitatea să se documenteze despre multe dintre rezultatele obținute de medaliații de la secțiile de atletism, gimnastică și alte discipline sportive din cadrul instituției școlare respective. A colaborat cu materiale de la evenimentele sportive la toate cotidienele județene apărute de-a lungul anilor: Drumul socialismului, Cuvântul liber, Ziarul Hunedoreanului și actualmente la Mesagerul Hunedorean. De asemenea, a colaborat la cotidienele centrale Gazeta Sportului și Sportul Românesc. Este corespondent al Studioului regional Radio Timișoara din anul 1990 și a elaborat materiale sportive pentru TVR Timișoara și TVR Actualități. Este membru al Asociației Presei Sportive din România din 1992, al Asociației Internaționale a Presei Sportive din 1997 și reporter internațional al acestei instituții pentru disciplina gimnastică. De asemenea, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România din 2002. A participat ca jurnalist sportiv acreditat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice de vară: Atena 2004, Beijing 2008, Rio de Janeiro 2016 și Tokyo 2021 și la Olimpiada de iarnă Torino 2006. De asemenea, a participat ca jurnalist sportiv acreditat la Campionatele europene de gimnastică artistică începând cu anul 1992 și, din 1993, la Campionatele mondiale de gimnastică artistică la edițiile din 2003 din SUA, 2011 din Japonia și la cele din Rusia. Este acreditat la competiții europene sau mondiale de atletism, handbal, gimnastică aerobică.
Așa cum singur mărturisește, o parte însemnată a vieții și-a dedicat-o „cititorilor, ascultătorilor sau telespectatorilor, tuturor celor care iubesc sportul, cărora le-am adus informațiile cele mai diverse de pe bazele sportive pe unde am umblat ca reporter, comentator de eveniment sportiv”.
La finalul evenimentului organizat de Biblioteca județeană, Nicolae Gavrea a oferit autografe pe noua sa carte, tuturor celor prezenți.