O informare a Instituției Prefectului județului Hunedoara semnalează că stațiunea hunedoreană Vața de Jos din județul Hunedoara va fi repusă în circuitul turistic, în urma unor investiții pe care o companie din România le va realiza în următoarele luni.
Prefectul de Hunedoara, Petru Călin Marian apreciază că revigorarea turismului local și județean și crearea de noi locuri de muncă au fost unele dintre principalele obiective ale primarului comunei Vața de Jos, Liviu Ioan Lință. Urmare a demersurilor inițiate de acestea, compania „Telekom” S.A, cea care a deținut până acum clădirile și terenul din stațiunea balneară de la Vața de Jos, a predat complexul balnear către un investitor important. Noul proprietar este firma Clever Media Network din Cluj-Napoca.
Astfel, Instituția Prefectului județului Hunedoara arată că implicarea și sprijinul instituțional dovedite de autoritățile locale au ca rezultat final posibilitatea ca Vața de Jos să fie repusă pe harta stațiunilor turistice de interes național și european. Totodată, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, consideră că dezvoltarea județului nostru se poate face prin investiții în economie și în infrastructură. ”În acest caz, preluarea stațiunii Vața de Jos de către o companie importantă reprezintă un semnal pozitiv transmis tuturor celor care intenționează să-și dezvolte investițiile în județul Hunedoara”, consideră Călin Petru Marian.
Stațiunea balneoclimaterica Vața de Jos este situată la 233 de metri altitudine, în nord-vestul județului Hunedoara, în Depresiunea Zarandului. Stațiunea este înconjurată de păduri și adăpostită de vânturi și își întemeiază renumele pe valoarea deosebita a apelor sale termale, care provin din două izvoare și un puț artezian de 0 de metri adâncime, apele fiind bogate în calciu, sulf, sodiu, magneziu, fiind în același timp hipotone și ușor radioactive, cu o temperatură de 36 – 37 grade Celsius. Apele termale care sunt foarte eficiente în tratarea reumatismului și paraliziei, au fost ani buni valorificate în cadrul Centrului de Sănătate, care se găsește în interiorul complexului Vața Băi, aflat până de curând în proprietatea companiei de telecomunicații. Centrul SPA are o capacitate de 100 de persoane și este echipat cu laboratoare medicale de fizioterapie, kinetoterapie, hidroterapie și EKG. De asemenea, Centru de sănătate cuprinde trei unități de cazare, cu o capacitate totală de aproape 100 de camere.