În acordurile nopții, sub covor de stele mute

Luna-și varsă asfințitul peste chipuri ostenite,

Flutură cununi de umbre, ziduri negre-n amăgire,

Se duc vise ne-mplinite spre neant, în nălucire.

Scapără pe cer tristețea necuprinselor tăceri,

Se-ntrevede începutul unor false învieri,

Se târăște neputință de-a grăi în adevăr,

Palma somnului asudă peste florile-mi din păr.

Somnul lumii se întinde arătându-și nepăsarea,

Câmpuri sumbre de-ntuneric risipesc în valuri zarea

Și din stelele apuse cu-a lor umbră de argint

Turme de strigoi de noapte trec prin lume amăgind.

Fug pierdute idealuri peste urme de lumină,

Urlet, strigăt de durere peste visele-n surdină,

Se arată negre vremuri, picuri sumbri de pustiu,

Cad perdelele uitării peste plânsul ud și viu.

Nourii pătați de noapte se desfac în mii de zări,

Pâlpâitul de speranță se ascunde-n depărtări,

Se preface în cenușă adevărul din Cuvânt,

Totui-i vis și-nchipuire… lumea doarme, totu-i vânt.