Concediu şi indemnizaţie pentru asiguraţii care îngrijesc pacienţi bolnavi de cancer: Legea, promulgată de președintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, informează Administraţia Prezidenţială, relatează News.ro.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005, în scopul extinderii categoriilor de riscuri asigurate, prin stabilirea unor drepturi pentru asiguraţii care îngrijesc un pacient cu afecţiuni oncologice, în mod similar cazului în care îngrijesc un copil bolnav.

„Beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, îl însoţeşte pe acesta la intervenţii chirurgicale şi tratamente prescrise de medicul specialist. Pacientul cu afecţiuni oncologice îşi poate exprima acordul numai pentru o singură persoană la fiecare intervenţie chirurgicală, respectiv tratament. Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei este de cel mult 45 de zile calendaristice la interval de un an pentru un pacient”, arată legea promulgată de către şeful statului.

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice este de 85% din baza de calcul, potrivit sursei citate.

De asemenea, indemnizaţia pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

„Costurile serviciilor furnizate de psiholog sunt suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în condiţiile prevăzute de Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi de normele metodologice de aplicare a acestuia”, potrivit legii.

Totodată, în fiecare an în care primeşte concedii pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, beneficiarul are dreptul la minimum o şedinţă de evaluare psihologică clinică şi minimum cinci şedinţe de consiliere psihologică clinică. De aceleaşi drepturi beneficiază şi pacientul cu afecţiuni oncologice. În situaţia pacientului cu afecţiuni oncologice care are handicap auditiv ori surdocecitate, acesta are dreptul inclusiv la un interpret autorizat al limbajului mimico-gestual, respectiv al limbajului specific al persoanei cu surdocecitate, după caz.

Ministerul Sănătăţii are obligaţia de a modifica protocolul oncologic pentru a include costurile necesare aferente în Programul naţional de oncologie, mai indică sursa menţionată.

Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, precum şi şedinţele de evaluare psihologică clinică, respectiv de consiliere psihologică clinică, se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul specialist, mai indică actul normativ.

Indemnizaţiile pot fi transferate „în ţările în care asiguraţii îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa, în condiţiile reglementate prin acorduri şi convenţii internaţionale la care România este parte”, conform sursei amintite.

Actul normativ va intra în vigoare la două luni de la data publicării, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la şedinţele de consiliere psihologică şi drepturile pacienţilor de a avea interpreţi ai limbajului mimico-gestual, respectiv al limbajului specific al persoanei cu surdocecitate, după caz, care intră în vigoare la un an de la data publicării în Monitorul Oficial.

„În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate modifică Normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1311/2017, cu modificările şi completările ulterioare”, potrivit legii promulgate de către preşedintele Iohannis.

Legislaţia în vigoare prevede indemnizaţii şi concedii medicale doar pentru îngrijirea copilului bolnav de cancer, este precizat în expunerea de motive a actului normativ.

Sursa – ziarulunirea.ro