După ce, la scurt timp de la aflarea necazului prin care au trecut mai multe familii din cartierul Ștefan al municipiului Lupeni, membri ai Organizației PSD Lupeni au decis să se implice în susținerea financiară a reparațiilor necesare la aceste imobile, Organizația PSD Lupeni informează că un nou pachet de asistență financiară a fost pus la dispoziția celor afectați de acest incident nefericit.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță împreună cu mai mulți membri ai PSD Lupeni au decis să facă o nouă donație, în valoare de 4.150 de lei pentru refacerea altor două case din Cartierul Ștefan, care au fost afectate de incendiul de la începutul lunii februarie.
Acesta spune că, dacă în primul pachet de asistență financiară oferit de PSD Lupeni, în valoare de 4000 de lei, au fost sprijinite familiile din două din cele patru case afectate de acest incendiu, acum donația a vizat celelalte două familii sinistrate. ”Împreună cu colegii din PSD Lupeni am decis, să mai acordăm o mână de ajutor celor care și-au pierdut casele în incendiul din Cartierul Ștefan. Necazul poate veni oricând, se poate abate asupra oricui. Trebuie să dăm dovadă că suntem o comunitate unită! Le mulțumesc colegilor din PSD Lupeni pentru că și în acest caz s-au mobilizat exemplar și lansez un apel și către alți oameni generoși, care au posibilitatea, să ajute aceste familii”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, vicepreședinte al Organizației PSD Lupeni.
Reamintim că un număr de 4 case au fost afectate de incendiul care s-a petrecut la începutul lunii februarie și care a lăsat fără acoperiș tot atâtea familii cu copii, familii care și așa se confruntau cu o serie de probleme sociale și, mai ales, financiare.