Conducerea Consiliului Județean Hunedoara a participat la Conferința privind dezvoltarea fotbalului hunedorean
Conducerea Consiliului Județean Hunedoara a participat la Conferința privind dezvoltarea fotbalului hunedorean, eveniment organizat de Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal.
Evenimentul s-a desfășurat sub forma unei discuții interactive și a vizat problemele cu care se confruntă sportul cu balonul rotund în județul Hunedoara, dar și perspectivele de dezvoltare ale fotbalului la nivel de copii, juniori și sportivi profesioniști.
Discuțiile au fost conduse de președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care a fost însoțit la Deva de aproape întreg staff-ul său tehnic. Abandonul sportivilor la scurtă vreme după legitimare, dar și interesul tot mai scăzut al copiilor pentru fotbal au fost principalele teme de discuție. Sportul rege, care altădată stârnea mari pasiuni, care lega prietenii și îmbogățea viața comunității, trebuie să-și recâștige locul în inimile hunedorenilor.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a primit din partea organizatorilor o plachetă pentru întreaga contribuție adusă la dezvoltarea fotbalului hunedorean. De altfel, Consiliul Județean susține realizarea unei infrastructuri sportive moderne, prin lansarea proiectului privind construirea noului stadion de la Hunedoara cu fonduri de la Compania Națională de Investiții, cât și activitatea competițională. Sprijinul financiar acordat în anii trecuți celei mai importante competiții dedicate juniorilor, Cupa Țării Hațegului, sau organizarea evenimentului ”Centenar Corvinul Hunedoara” este unul dintre reperele importante ale implicării instituției în viața fotbalistică locală.
« WhatsApp, subiectul unei înșelătorii la scară largă: cum te ferești de prădători (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Cum îți alegi rochia de banchet pentru a avea o apariție de neuitat? »