Conflictul din Ucraina: Preţurile la gaze naturale s-au majorat cu până la 13% după ce rușii au trimis trupe în Donbas

După ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat luni seara armatei ruse „să menţină pacea” în teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina cărora le-a recunoscut independenţa, preţurile de referinţă în Europa la gaze naturale au crescut marţi cu până la 13%, urmând o tendinţă generală de apreciere a cotaţiilor la materii prime, citează Agerpres.

Chiar dacă nu există detalii cu privire la numărul soldaţilor sau când anume vor ajunge soldaţii ruşi în în teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina, un conflict ar putea perturba livrările de gaze naturale ruseşti destinate Europei, din care o treime trec în mod normal prin conductele din Ucraina. În plus, sancţiunile impuse Moscovei ar putea întrerupte tranzacţiile cu energie iar diminuarea capacităţii Rusiei de a face tranzacţii în valută va perturba pieţele de materii prime, de la petrol şi gaze şi până la metale şi produse agricole.

„Asta înseamnă preţuri mai mari la gaze pentru o perioadă mai îndelungată, în contextul în care piaţa este de mai multe luni foarte tensionată. Este posibil să urmeze şi unele sancţiuni impuse de SUA şi UE”, a declarat Katja Yafimava, analist la Oxford Institute for Energy Studies.

La hub-ul de gaze de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa, cotaţiile futures pentru luna următoare au urcat marţi dimineaţa până la 82 de euro pentru un Megwat-oră. Ulterior cotaţiile au scăzut uşor până la 80 de euro pentru un Megwat-oră, însă chiar şi aşa este vorba de preţ cu 10% mai mare decât cel înregistrat luni seara.

Ambasadorii UE se vor întâlni marţi pentru a discuta posibile sancţiuni ca răspuns la decretul semnat de Putin, chiar dacă ar putea dura mai multe zile până când va fi finalizat un pachet de măsuri. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a catalogat recunoaşterea de către Rusia a independeţei teritoriilor separatiste pro-ruse din Ucraina drept o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, a integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a acordurilor de la Minsk. „UE şi partenerii vor reacţiona cu unitate, fermitate şi hotărâre în solidaritate cu Ucraina”, a declarat Ursula von der Leyen într-o postare pe Twitter.

Există îngrijorarea că o invazie a Ucrainei ar putea duce la suspendarea procedurii de autorizare a gazoductului Nord Stream 2. Această procedură a fost pusă în aşteptare la finele anului trecut după ce operatorului i s-a cerut să respecte anumite cerinţe exprimate de Autoritatea de reglementare în sectorul energiei din Germania. „O nouă întârziere în reluarea procesului de autorizare a Nord Stream 2 este posibilă”, a apreciat Katja Yafimava.

Cu toate acestea, în prezent Europa este într-o poziţie mult mai bună pentru a face faţă unor eventuale perturbări în aprovizionarea cu gaze, comparativ cu situaţia de la finele anului trecut. Condiţiile meteo favorabile şi livrările record de gaze naturale lichidate din SUA au încetinit scoaterea de gaze din depozite, astfel că până la finele acestei luni gradul de umplere a depozitelor europene ar trebui să revină la media multianuală pentru această perioadă, după ce anterior a scăzut la un nivel record.

Sursa: observatornews.ro