Circulația rutieră se va închide, în perioada 23-25 februarie 2022, pe străzile Al. Sahia (în dreptul bl.15A), respectiv Minei (tronson : de la bl. 1 până în dreptul bl. 27), potrivit unui anunț al Apa Serv Valea Jiului. Măsura este necesară în vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” – pentru contractul de lucrări ” VJ-CL-04 Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare Petrila”.
Reprezentanții companiei de apă precizează că semnalizarea rutieră va fi făcută în conformitate cu normativele în vigoare și cu managementul de trafic aprobat pentru acest proiect, circulația urmând a se desfășura pe rutele ocolitoare existente în zonă. Pentru lucrările din cadrul proiectului există, avize, aprobări necesare execuției, inclusiv Management de trafic aprobat de Poliția Petrila.
Apa Serv Valea Jiului își cere scuze abonaților din zonele afectate de aceste lucrări, pentru disconfortul cauzat și informează că aceste investiții vor avea drept rezultat îmbunătățirea calității serviciilor oferite beneficiarilor.