Starea de alertă EXPIRĂ în luna martie: Se vor RELAXA măsurile

De luna viitoare urmează să fie luate măsuri de relaxare, întrucât infectările din valul cinci al pandemiei scad de la o zi la alta.

Tot în martie expiră și actuala stare de alertă, iar autoritățile iau în calcul renunțarea la anumite restricții.

Prima măsură analizată se referă la masca în spațiile publice deschise. Sunt însă discuții de tatonare la Guvern, având în vedere că Executivul așteaptă motivarea deciziei Curții Constiuționale de săptămâna trecută, când a decis că ordonanța care impune purtarea măștii în aer liber nu respectă legea fundamentală.

Tot miercuri a fost anulată și amenda care a fost dată unui bărbat din București pentru lipsa măștii în aer liber. Această anulare a amenzii a fost dată tot în baza deciziei de săptămâna trecută a Curții Constituționale.

Așadar, Guvernul așteaptă motivarea acestei decizii și ar putea decide ca în luna martie să nu mai fie obligatorie masca în aer liber.

Din sursele noastre știm însă că autoriățile se gândesc să păstreze totuși masca obligatorie în spațiile aglomerate – târgurile, piețele, stațiile mijloacelor de transport în comun.

Totodată, în prima săptămâna a lunii martie este așteptată și o decizie legată de starea de alertă, atunci expiră actuala perioadă de stare de alertă și în acest context sunt discutate o serie de măsuri care ar însemna relaxarea actualelor restricții.

Șeful PSD, Marcel Ciolacu, spunea, de curând, că nu vede de ce ar mai fi prelungită starea de alertă, având în vedere că situația epidemiologică arată deja ca suntem pe o linie descendentă.

Și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, își exprima speranța că acest număr de îmbolnăviri va tot scadea și la finele lunii martie am putea ajunge chiar să intrăm în normal.

De cealaltă parte, miercuri, premierul Nicolae Ciucă spunea că urmează să fie discutate aceste relaxari, aceste renunțări la restricții în prima săptămână, în condițiile în care marți au fost 14.000 de îmbolnăviri, însă la Terapie Intensivă sunt, în continuare, internați 1.000 de pacienți cu Covid.

În prezent, persoanelor nevaccinate le este restricționat accesul în mall-uri sau în alte locuri publice. De asemenea, sunt interzise evenimentele private, precum nunțile și botezurile și, totodată, o altă restricție se referă la închiderea barurilor și discotecilor.

Și aceste restricții și o posibilă relaxare a lor sunt analizate în această perioadă la Guvern.

Sursa – ziarulunirea.ro