Atunci când, elev de liceu fiind, am citit cu mintea unui copil nuvela ”Moartea lui Ipu” a lui Titus Popovici am fost izbit realmente de povestea aceasta despre război și despre ce poate face acesta din oameni, despre ură, patriotism și fățărnicie, despre adevăr și minciună, despre bine și rău. Mai apoi, după ce am văzut la cinematograf ecranizarea acestui scenariu în excepționalul film regizat de Sergiu Nicolaescu, o veritabilă capodoperă a cinematografiei românești, cu Amza Pelea (în rolul lui Ipu) și Cristian Șofron (în rolul Copilului), am realizat că aproape tot din ceea ce învățasem la școală despre patriotismul și eroismul atât de clamat al elitelor noastre este o mare și monstruoasă minciună și, asemenea Copilului din nuvela lui Titus Popovici, ”Atunci i-am condamnat pe toți la moarte !”
Mă veți înțelege de ce revederea acestei răvășitoare povești de viață (sau de moarte?), pusă în scenă în debutul seriei de premiere teatrale din anul 2022 la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani m-a răscolit din nou, cu atât mai mult cu cât mi-am rezervat un loc în sala de spectacol chiar atunci când negura unui alt neînțeles război fratricid s-a așezat peste Europa, odată cu primele bombe rusești căzute pe capitala Ucrainei. Am urmărit piesa ”Moartea lui Ipu”, montată de Sorin Militaru (care s-a alăturat recent echipei teatrului din Valea Jiului, în calitate de regizor artistic), în această notă, convins fiind că remarcabilului regizor nu-i va scăpa o asociere a celor două conflicte, atât de subtil adusă în realitatea momentului cu mesajul ”#Și eu sunt IPU !” inscripționat pe tricourile actorilor din corul bocitoarelor și cioclilor.
În dramatizarea de la Petroșani a lui Daniel Oltean, după nuvela lui Titus Popovici în regia lui Sorin Militaru, ”Moartea lui Ipu” este prezentată într-un mod absolut original, evidențiat de scenografia realizată de Wilhemina Bekesi și de inserturile muzicale ale compozitorului Ovidiu Iloc, dar mai ales de excepționala prestație a actorilor din Petroșani și Baia Mare – Ciprian Vultur, Corina Vișinescu, Daniel Cergă, Stelian Roșian, Mihai Sima, Simona Codreanu, Andrada Dobre, Alexandru Cazan, Oana Liciu-Gogu, Dorin Ceagoreanu, Sergiu Fîrte, Izabela Badovics, Nicoleta Niculescu, Oana Crișan, Radu Tudosie, Laurențiu Vlad, Cliuța Șușu și copiii Matei Șchiopu/Rareș Tudorașu – care au arătat, încă o dată, măsura talentului cu care și-au obișnuit publicul.
Pe scurt, pentru cei care încă nu au văzut spectacolul, ”Moartea lui Ipu” prezintă în chip tragicomic cum, mânați de frică, unii oameni de vază ai unei comunități rurale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, încearcă să-l convingă pe Ipu – „nebunul satului”, să-și asume vina uciderii unui ofițer german, pentru ca ei să-și salveze viața. Cu seninătatea unui om care, dincolo de patriotismul său pur și spiritul de sacrificiu, nu are nimic de pierdut, Ipu este de acord și le cere în schimb doar să-și vadă propria înmormântare și, desigur, să le asigure un viitor mai bun fostei soții, surorii sale și unui văr, singurele lui rude. Din aceste dorințe, pe care elitele intelectualității locale se grăbesc să i le satisfacă, rezultă întreaga intrigă a piesei care, râsu-plânsu, aduce în atenție tarele unei societăți în care mândria, onoarea, devotamentul, conștiința, sacrificiul sunt calități de care cei care, în general și le asumă declarativ, se leapădă fără nici un fel de resentimente, considerând că oricum nu-i vede și nu-i aude nimeni. Mai mult, ei iau în derâdere până și atitudinea salvatorului lor, Ipu, pe care-l persiflează în cel mai vulgar mod, neluând în seamă că atitudinea și acțiunea lor este atent analizată de copilul orfan și inocent, prietenul lui Ipu (poate singurul !), cel care într-un final trage concluzia firească asupra cameleonismului tuturor, rostind verdicul atât de tragic al dramei: ”Atunci i-am condamnat pe toți la moarte!”
Dincolo însă de scenariu, drama ”Moartea lui Ipu”, ne aduce în atenție, așa cum remarcă și dramaturgul Daniel Oltean, propria noastră poveste. „O viață valorează mai mult decât alta? Șase vieți valorează mai mult decât una singură? Justifică situațiile extreme sacrificarea unui om? Ce se poate ascunde în spatele unui om care se sacrifică pentru a-i salva pe alții? Atenție! Toate variantele de răspuns la aceste întrebări pot fi greșite. Așa cum toate pot fi corecte. Nu trebuie să ne grăbim cu un verdict. Și nici spectacolul ăsta nu va face acest lucru. Dar spectatorul, pe drumul spre casă, e liber să gândească un răspuns. Sau poate a doua zi după spectacol…sau în altă zi. În fiecare zi. Pentru că, dincolo de povestea dintr-un sat ardelenesc aflat sub ocupație în timpul războiului, e povestea noastră de astăzi în care frica naște ipocrizie și meschinărie, panica dezumanizează iar puterea…puterea face ceea ce face ea de obicei”, spune Daniel Oltean.
În fapt, poate că mai ales acum, când războiul e din nou o realitate tulburătoare a vieții noastre, e momentul să ne analizăm pe noi înșine, să ne uităm în oglindă și să fim cât se poate de sinceri atunci când evaluăm dacă avem puterea de a afirma: ””#Și eu sunt IPU !”
Foto: KLU Photography
