Vouchere de vacanță în mediul privat: Pot ajunge până la șase salarii minime, spune Ministrul Turismului

Valoarea voucherelor de vacanţă pentru mediul privat poate ajunge până la şase salarii minime pe economie, întreaga sumă poate fi deductibilă şi nu se plătesc contribuţii sociale pentru contravaloarea lor, a declarat, luni, la evenimentul Forumul Business organizat la Piteşti, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, scrie Agerpres.

„Am adoptat în luna decembrie acea ordonanţă de urgenţă privind voucherele de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar, ceea ce înseamnă pentru domeniul turistic o infuzie de capital de aproximativ 300 milioane de euro. Sunt aproximativ un milion de salariaţi la stat. Însă, inclusiv în anul 2021, prevederea legală privind acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul privat a fost valabilă şi funcţionează şi acum. Mai este un lucru. Acestea nu sunt limitate la suma de 1.450 lei. Este bine să facem cu toţii publică această informaţie, pentru că poate fi una dintre metodele de a stimula, din punct de vedere al agenţilor economici, stabilitatea forţei de muncă. Vouchere de vacanţă pentru mediul privat pot merge până la 6 salarii minime pe economie şi nu am renunţat la acele deduceri fiscale. Agenţii economici au beneficii. Întreaga sumă poate fi deductibilă, plus că nu se plătesc contribuţii sociale pentru contravaloarea lor”, a spus Cadariu.

În ceea ce priveşte relansarea turismului din România, ministrul de resort a subliniat că unul dintre programele avute în vedere pentru 2022 este de stimulare a incomingului.

„Este o noutate problema războiului de la vecinii noştri, însă aş vrea să vă dau câteva cifre. În 2019, atunci când a fost anul de vârf al turismului din România, lucrurile stăteau în felul următor: 10 milioane şi jumătate de turişti români şi 2,7 milioane de turişti străini. După doi ani de pandemie şi o scădere bruscă, abruptă în cursul anului 2020, în anul 2021 activitatea turistică şi-a revenit în bună măsură, mai ales în ceea ce priveşte numărul de turişti români. Am ajuns la 8,4 milioane. E drept, pe componenta turişti străini revenirea a fost ceva mai mică, de la 2,7 milioane la doar 840.000. Este şi acesta un motiv pentru care avem în vedere unul din multele programe pentru anul curent, care să se adreseze exact acestei probleme, şi mă refer la acel program pentru stimularea incomingului, pentru că, am spus noi şi aşa este corect, orice turist străin care ajunge în România reprezintă un export de servicii turistice”, a explicat Daniel Cadariu.

În viziunea oficialului, turismul din România are un mare avantaj, „mai exact, avem activitate pe întreaga perioadă a anului”.

„Avem diverse forme de turism, cum ar fi cel estival, de litoral, turism montan, agroturism, ecoturism şi aşa mai departe. Avem, mai nou, şi acel turism festivalier. Este vorba despre acele mari festivaluri care s-au putut desfăşura până în 2019. Mă refer la UNTOLD, Neversea şi altele. Sunt încrezător! Am convingerea că în 2022 putem egala acele cifre pe care le-am prezentat, din cursul anului 2019”, a menţionat demnitarul.

Referitor la zona de antreprenoriat, Daniel Cadariu a oferit câteva detalii despre Programul Start-Up Nation.

„Există trei lucruri noi. Nu mai punctăm numărul de salariaţi pentru că în prea multe cazuri, în primele două ediţii, s-a mers pe numărul maxim de 6 salariaţi, iar sumele s-au dus pe salarii şi dări de salarii. Vom introduce o cofinanţare, care va varia între 5 şi 15% pentru a responsabiliza odată în plus beneficiarii. Pentru acei beneficiari care nu au suma de cofinanţare, pentru a-i putea ajuta, am încheiat o convenţie cu FNGCIMM, care să le asigure garantarea acelor credite pentru a asigura cofinanţarea. Însă, forma finală a programului, pe care l-am şi ridicat în dezbatere publică săptămâna trecută, va rezulta în urma dialogului cu cei din mediul de afaceri. Orice program trebuie să ajungă la destinatar aşa cum îl aşteaptă el, nu cum îl vedem noi din minister. Ne propunem undeva în orizontul lunii aprilie-mai să înceapă sesiunea de depunere de cereri de finanţare. În aceste momente suntem în aşteptarea celor de la STS, pentru că acest program va fi derulat pe platforma IMM Recover. Platforma este proprietatea ministerului, dar este gestionată de STS. Cei de la STS au nişte urgenţe generate de PNRR”, a apreciat ministrul de resort.

Pe tema şomajului tehnic, ministrul a afirmat că aceasta va reprezenta una dintre măsurile ce vor fi adoptate în cursul acestui an „pentru a veni în sprijinul antreprenorilor români”.

„Vine în continuarea a ceea ce se va întâmpla săptămâna aceasta. Vom adopta în şedinţa de Guvern acea ordonanţă prin care să asigurăm pe o perioadă de un an de zile protecţia mediului de afaceri prin ceea ce înseamnă preţurile la energie electrică şi gaze naturale, un lucru absolut necesar. Pe lângă aceasta, se adaugă cele 12 programe, ne propunem noi, pe care să le derulăm în cadrul ministerului. Toate sunt destinate antreprenorilor care trec într-o perioadă destul de dificilă; după doi ani de pandemie, după aceste preţuri crescute la energie şi mai ales după ceea ce se întâmplă la vecinii noştri din nord”, a spus Cadariu.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu a participat, luni, la Forumul Business, alături de Alina-Ştefania Gorghiu – vicepreşedinte al Senatului, Alin Chitu – secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor, Cătălin Boboc – secretar de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, şi Constantin Nancu – director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

ziarulunirea.ro