Dincolo de incertitudinile lumii în care trăim, dincolo de amenințările dușmanilor nevăzuți sau văzuți, educația trebuie să rămână o certitudine. Iar atunci când lumea vrea progres sau când trebuie să se reconstruiască, chiar și pe vechile temelii ale societății precedente, este nevoie de toți oamenii care să-și aducă partea lor de contribuție. În rândul acestora, așa cum s-a demonstrat dintotdeauna, la rang de cinste se află și meseriașii.
Tocmai din dorința de a cinsti această categorie profesională atât de necesară în dezvoltarea oricărei comunități și tocmai pentru a îndemna tinerii din generația contemporană ca, atunci când optează pentru continuarea studiilor după absolvirea gimnaziului, să nu ocolească, ba chiar să ia în calcul cu prioritate liceele cu profil tehnologic, unde pot deveni specialiști într-una din cele mai căutate meserii de pe piața muncii românești și europene, în Petroșani, ca de altfel în toate orașele din județul Hunedoara, s-a desfășurat joi, 3 februarie 2022, „Marșul Meseriașilor”. Această acțiune a fost posibilă datorită acordului încheiat între Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Instituția Prefectului județului Hunedoara, Consiliul Județean Hunedoara și primăriile localităților pe raza cărora funcționează unități educaționale cu profil tehnologic, dar mai ales cu aportul liceelor și colegiilor cu profil tehnic sau economic din județ.
La Petroșani, elevii Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” și cei ai Colegiului Economic Hermes, au mărșăluit pe strada principală, îmbrăcați în echipamentele de lucru specifice calificării pe care au reprezentat-o, de la tehnicieni proiectanți CAD, operatori tehnică de calcul, electricieni, sudori, mecanici auto, tâmplari în aluminiu, textiliști, frizeri, bucătari sau lucrători comerciali. Tineri, frumoși, plini de viață, aceștia au mărșăluit tocmai pentru a le arăta faptic tuturor că nu sunt cu nimic mai prejos față de colegii lor de la liceele teoretice, că au aceleași visuri și aceleași speranțe. Mai presus de acestea, prin acest gest, meseriașii de la liceele tehnologice din Petroșani au vrut să atragă atenția că, până la urmă, toată societatea și întregul mediu de afaceri are, în permanență, nevoie de astfel de specialiști, bine pregătiți în domeniile tehnice, că inclusiv Petroșaniul, Valea Jiului și Hunedoara are o acută nevoie de meseriași. Iar acești meseriași sunt pregătiți în mod corespunzător în instituțiile locale de învățământ, în parteneriat cu numeroși agenți economici, astfel încât la absolvire aceștia beneficiază nu doar de o diplomă de calificare într-o meserie, ci au deja toate cunoștințele teoretice și practice pentru a fi buni meseriași în piața forței de muncă.
”Marșul meseriașilor” s-a dorit a fi nu doar un semnal pentru autoritățile locale și județene sau pentru mediul local de afaceri de a susține mai mult eforturile cadrelor didactice de la liceele cu profil tehnologic în atingerea obiectivului de a da noi specialiști în cele mai diverse meserii, ci în primul rând de a le atrage atenția celor care își caută un viitor în viață că învățământul tehnic le poate garanta o șansă de reușită, fie și pentru simplul fapt că, așa cum s-a demonstrat de cele mai multe ori în istorie, meseria a fost, este și rămâne o brățară de aur.
Felicitări, elevilor și cadrelor didactice de la cele două unități de învățământ tehnologic din Petroșani, pentru modul exemplar în care au organizat și desfășurat acest eveniment.