Eveniment organizat în mod constant, de mai bine de un deceniu, decernarea premiilor pentru cele mai bune biblioteci municipale, orășenești și comunale din județul Hunedoara din anul 2021 a constituit și anul acesta o veritabilă gală culturală organizată de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva și Consiliul județean Hunedoara.
Cele două instituții, și-au găzduit colegii de la toate bibliotecile publice din județul Hunedoara care au ocupat locuri fruntașe în această competiție anuală, într-un elegant eveniment care a avut loc luni, 7 martie 2022 la Sala ”Liviu Oros” a Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva. Anul acesta, într-o ambianță primitoare și caldă, festivitatea de premiere a început prin cuvinte de deschidere rostite de administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, primarul comunei Beriu, Emil Moise Bîc, scriitorul Dumitru Tâlvescu și managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Ioan Sebastian Bara.
Apreciind activitatea tuturor bibliotecarilor din județul Hunedoara în anii grei ai pandemiei, Ioan Sebastian Bara a evidențiat faptul că bibliotecarii au învățat din mers să lucreze cu noile mijloace de informare, au reușit să se facă cunoscuți și prețuiți în mijlocul comunității locale. ”Au fost doi ani grei, dar nu au făcut rabat de la activitatea lor, nu au uitat că oamenii îi caută, că au nevoie de un sfat, de o vorbă bună, de o îndrumare, au fost prezenți în mediul virtual unde și-au promovat acțiunile. Premiile pe care le-am acordat sunt simbolice, ele nu au valoare materială, ci sunt un semn al recunoașterii activității bibliotecarilor, sunt un semn de respect pentru această meserie care, în realitate, este o vocație. Nu oricine are chemare către această profesiune care presupune o adevărată pasiune pentru carte, presupune priceperea de a comunica și de a inter-relaționa cu cei care trec pragul bibliotecii, indiferent de vârstă. Este o artă să fii bibliotecar pentru că, dincolo de plăcerea de a munci în mijlocul cărților, trebuie să știi să atragi cititorii, trebuie să le oferi tot timpul informații, iar era internetului ne ajută foarte mult în acest sens”, a spus Ioan Sebastian Bara.
După ce echipa Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” a analizat cu maximă atenție și obiectivitate munca fiecărei biblioteci publice în anul 2021 și după evaluarea rezultatelor obținute, în funcție de criteriile stabilite, pe „podiumul de premiere” al celor mai bune biblioteci ale județului Hunedoara au urcat următoarele biblioteci:
- La categoria biblioteci municipale: BIBLIOTECA MUNICIPALĂ HUNEDOARA;
- La categoria biblioteci orășenești: BIBLIOTECA ORĂȘENEASCĂ PETRILA;
- La categoria biblioteci comunale, premiul a fost împărțit între: BIBLIOTECA COMUNALĂ BERIU, BIBLIOTECA COMUNALĂ GHELARI, BIBLIOTECA COMUNALĂ RÂU DE MORI.
Cu acest prilej organizatorii au acordat și o diplomă de excelență unor bibliotecari care s-au remarcat în mod deosebit prin activitate și implicare în viața comunității locale, fiind distinși cu această prețioasă emblemă profesională: Dorica Ungureanu, bibliotecară la Biblioteca Comunală Lelese, Mariana Marian de la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Roxana Bortoș de la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva și Emil Scripcariu de la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.
Premiile au fost înmânate de către administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, împreună cu managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Ioan Sebastian Bara, care au felicitat câștigătorii din acest an ai concursului inter-bibliotecar și și-au exprimat respectul și admirația pentru felul în care bibliotecarii hunedoreni își onorează profesia.
”Între atâtea evenimente care ne țin cu sufletul la gură, prin dramatismul lor, m-am bucurat să fiu într-un loc al liniștii, al înțelegerii, al păcii prin definiție – la un eveniment dedicat cărților! Și nu doar cărților, ci și oamenilor care le iubesc – în acest caz bibliotecari din județul Hunedoara, ale căror eforturi au fost răsplătite, simbolic, în cadrul evenimentului “Bibliotecile anului”, organizat de Biblioteca Județeană “Ovid Densusianu” din Deva. Felicit cu acest prilej tot colectivul și pe managerul Sebastian Bara, ale căror eforturi sunt nu doar vizibile, ci și confirmate de numărul mare de participanți la evenimentele organizate. Majoritatea bibliotecarilor sunt femei, prin urmare cu atât mai multă plăcere mi-a făcut să le ofer câte o floare, având în vedere că doar o zi ne mai desparte de 8 Martie!”, a declarat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Cum ediția din acest an a ”Galei Bibliotecilor Hunedorene” s-a încheiat cu succes, bibliotecarii hunedoreni au de pe acum toate motivele să-și impulsioneze activitatea, motivați de succesului anului precedent și poate cu gândul la premiile anului viitor, dar în mod categoric sub aceeași deviză dumasiană demnă de iubitorii de carte: ”„Toți pentru bibliotecă, biblioteca pentru toți!”