Descoperiți femeia, ne îndeamnă artistele plastice care expun într-o expoziție care le este dedicată chiar lor, femeilor, la Galeriile Naționale de Artă Forma din Deva. Expoziția, vernisată chiar cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii (8 martie 2022) se bucură de aportul artistic al unui număr de 23 de artiste vizuale din județul Hunedoara, a căror colecție expusă în această perioadă pe simezele galeriei de artă din municipiul Deva, traduce prin formă și culoare feminitatea abordată din perspective multiple, fiecare expozantă având propria personalitate creatoare.
Expoziția este organizată de Uniunea Artiștilor Plastici Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică.
Este mai puțin de spus sau de scris despre această inedită expoziție care se derulează la Deva sub genericul ”Cherchez la famme !”, dar este o invitație categorică de a descoperi femeia și prin modul în care, în impresionanta lume a creației artistice, aceasta transmite emoție, echilibru sau neliniște, optimism sau angoase.
Consilierul județean Doinița Maria Bălănesc, șef serviciu în cadrul DGAMPT Hunedoara (instituție sub coordonarea căreia se află Galeria de artă ”Forma” din municipiul Deva) este de părere că această expoziție scoate în evidență modul în care femeile au influențat și continuă să influențeze lumea. ”Personal, cred că, în aceste vremuri în care întreaga umanitate este pusă la grea încercare de provocări cărora trebuie să le facem față, reîntoarcerea către frumos, către artă, este necesară pentru inimile noastre, ale tuturor”, a declarat Doinița Maria Bălănesc.
Expoziţia „CHERCHEZ LA FEMME” va fi deschisă publicului în perioada 08-18 martie 2022, zilnic, în intervalul orar 10.00-18.00.