Primăria Petrila acordă sprijin pentru cetățeni în vederea autorecenzării asistate

Primăria orașului Petrila informează că, începând cu data de 14 martie 2022 demarează recensământul populației și locuințelor, procesul urmând să se desfășoare până la data de 15 mai 2022 prin autorecenzare și recenzarea asistată, acest lucru însemnând că cetățenii au posibilitatea de a se autorecenza prin încărcarea datelor din recensământ pe o platformă electronică, fără a fi vizitați de recenzori.

Dat fiind faptul că nu toată populația are capacitatea digitală pentru un asemenea demers, la nivelul fiecărei primării vor fi recenzori care îi vor asista într-un spațiu special amenajat. În acest sens, pentru a veni în sprijinul cetățenilor orașului Petrila în desfășurarea operațiunilor on-line specifice, Primăria orașului Petrila a stabilit două locații pentru autorecenzare asistată. Acestea vor funcționa, în perioada 14 martie – 15 mai 2022 la Casa de cultură ”Ladislau Schmidt” (cu sediul în strada Republicii nr. 51) respectiv la Direcția de Asistență Socială Petrila (cu sediul în str. 8 Martie, bloc 33 parter), zilnic între orele 8,00 și 20,00 inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Potrivit primarului orașului Petrila, Vasile Jurca, în aceste centre de autorecenzare asistată, cetățenii vor fi îndrumați și sprijiniți în utilizarea platformei de recensământ de către angajați ai administrației publice locale, echipamentele IT fiind de asemenea puse la dispoziție de Primărie.

Potrivit ghidului INS ”Cum să te autorecenzezi pas cu pas”, pentru fiecare gospodărie, o singură persoană trebuie să completeze un formular de pre-înregistrare (în care include, dacă e cazul, și alte locuințe deținute de membrii gospodăriei, dar nelocuite), urmând să primească apoi un chestionar de autorecenzare. ”Capul gospodăriei” trebuie să completeze secțiunile privind componența gospodăriei, membrii acesteia și informații despre locuință, iar fiecare membru al gospodăriei va primi apoi propriul său chestionar de recenzare personală (dar nu și a locuinței). Chestionarul este dinamic, întrebările fiind generate în funcţie de răspunsul dat la întrebarea anterioară (de exemplu, persoanelor de sex masculin nu li se va deschide întrebarea referitoare la numărul copiilor născuţi vii). Chestionarul nu trebuie completat în aceeași zi, ci doar până pe 15 mai 2022. Nu este necesar să fie completat de pe PC sau laptop, autorecenzarea se poate face și de pe smartphone sau tabletă.

Persoanele salariate care se autorecenzează primesc de la angajator o zi liberă, indiferent dacă lucrează în mediul public sau privat. Conform prevederilor art. 43 din ordonanţa de urgenţă nr. 19 din 4 februarie 2020, se acordă o singură zi liberă, plătită, unei persoane salariate, indiferent dacă aceasta a realizat autorecenzarea on-line pentru sine şi pentru alţi membri ai gospodăriei, sau pentru alte persoane. Ziua liberă acordată în contextul recensământului se acordă doar după completarea formularului de autorecenzare și nu în avans, așa cum e prevăzut în legislație. Această zi liberă, acordată în baza ordonanţei de urgentă nr.19 din 4 februarie 2020 se poate acorda în termen de maximum 12 luni de la data realizării autorecenzării. Practic, un angajat își poate lua această zi liberă până cel târziu în mai 2023. Angajatorul va stabili de comun acord cu salariatul ziua în care salariatul va putea să își ia concediu.