Alertă în România: Dronă cu inscripții rusești, căzută în curtea unei case din Bistrița Năsăud. A fost preluată de SRI

O dronă cu inscripții rusești a căzut în curtea unui sătean din localitatea Dumitra, din județul Bistrița Năsăud. Aparatul a fost preluat de urgență de către Serviciul Român de Informații.A fost panică totală în județul Bistrița Năsăud, mai exact în comuna Dumitra, acolo unde o dronă cu inscripții rusești a căzut în curtea unui localnic. Când a văzut ce grozăvie are în grădină, omul nu a stat o clipă pe gânduri și a alertat imediat autoritățile.

Alertă în România cu o dronă

Din primele informaţii, aparatul de zbor are o lungime de aproximativ un metru. Polițiștii ajunși la fața locului au identificat o aeronavă de mici dimensiuni și au anunțat că se efectuează verificări în vederea stabilirii provenienței acesteia.

În primă fază, anchetatorii au transmis că drona nu are inscripţii şi nu părea a fi un aparat folosit de amatori pentru fotografii. Mai mult decât atât, despre dronă se știe că nu are un rezervor pentru a se putea deplasa pe o distanţă mare.

Autoritățile au trecut imediat la verificarea tuturor aparatele radar din zonă pentru a se stabili pe unde anume a trecut aceasta. Polițiștii din localitate au confirmat incidentul pentru FANATIK, dar spun că drona ar putea fi la fel de bine una din Ucraina.

„Din ce am înțeles eu este o dronă de origine ucraineană, dar nu vă pot confirma lucrul acesta. Cei de la disperat posibil să aibă mai multe informații”, au anunțat agenții de la Secția 6 Rurală, cea de care aparține comuna Dumitra.

Ce fel de dronă este aparatul picat la Dumitra

Presa locală a transmis că ar fi vorba despre o dronă de tipul Orlan-10, vehicul aerian fără pilot (UAV) dezvoltat de Centrul Tehnologic Special din Sankt Petersburg pentru a efectua misiuni de recunoaștere, cartografiere 3D, suport pentru SAR și operațiuni de război ale forțelor armate ruse.

Produsă în peste 1000 de exemplare, drona militară Orlan – 10 a fost folosită în numeroase teatre de război precum Donbass, Siria, Libia și conflictul din Nagorno-Karabakh din 2020.

Informația a fost contrazisă de polițiștii de la Bistrița Năsăud. Și ei au confirmat incidentul, dar spun că nu este vorba despre o dronă militară.

„Da, într-adevăr, discutăm despre o dronă picată la Dumitra, aceasta prezenta niște inscripții cu litere rusești, dar, mă rog, asta nu înseamnă nimic, drona poate să fie și rusească, dar și ucraineană, ambele variante sunt posibile.

Nu se cunoaște deocamdată proveniența ei, ea a fost găsită căzută, nu avem alte detalii, dar, vă pot spune că, într-adevăr, pe ea sunt niște inscripții care cuprind litere din alfabetul rusesc”, a explicat Rânziș Ioan, inspector IPJ Bistrița Năsăud pentru FANATIK.

Mai mult decât atât, aparatul de zbor nu ar avea nici măcar o cameră de filmat. Cu toate acestea, agenții SRI au ajuns imediat la fața locului și au preluat drona și ancheta.

„Drona a fost preluată de SRI, se fac verificări, la prima examinare nu au fost găsite urme de explozibil sau altceva de genul acesta care ar putea să genereze panică. Se fac verificări pentru stabilirea cu exactitate a modului în care a ajuns acolo, nu era prevăzută cu cameră video, deci nu era pentru filmat”, a mai zis Rânziș Ioan

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 423 Cod Penal (zborul neautorizat), urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă.

Sursa: fanatik.ro