Valul de stânca neagră se sparge

Plutesc în derivă firave catarge

Fiori de iubire ascunși între pleoape

Răsar lângă ochii-ți atât de aproape

Și vântul tot poartă catarge pe mare

Cântă-nserarea, Luna răsare

Iar ochii-mi se-aprind lângă a tale buze

Și TU te desprinzi de surorile muze

Pe marea ce-neacă sub valuri corăbii

Se duce războiul cel crud între săbii

În sufletul meu se deschide o poartă

Și-n ceasul de noapte IUBIREA te poartă

Ca pe-un val de mare ce-neacă catarge

Iar TU mă cuprinzi în brațele large

Și amândoi plutim pe marea cea lină

EU – un catarg,  TU – muza mea divină

Și marea și catargul se-mbrățișează dulce

Și-apoi pleacă în noapte, pe rând, să se culce

Iar noi rămânem singuri stăpânii mărilor

Ca să dăm foc iubirii și-mbrățișărilor .