marți, martie 15th, 2022
Tichete pentru lucrătorii casnici: Care este valoarea acestora, pentru activități cum ar fi prepararea hranei, grădinărit sau babbysitting
Senatul a adoptat, luni, în plen, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, proiectul de lege al Guvernului privind reglementarea activităţii prestatorului casnic, prin care se introduce posibilitatea remunerării acestuia în tichete cu valoare nominală de 15 lei. Au fost înregistrate voturi 97 „pentru” şi 11 împotrivă. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Proiectul de lege prevede impozitarea românilor care desfășoară „activități casnice” precum curățenie, prepararea hranei, grădinărit, îngrijirea animalelor de companie, babbysitting. Noutatea este că persoanele care desfășoară activități casnice fără formeCItește mai departe
Pensia de urmaș 2022: Valoarea pensiei de urmaș, cine o poate solicita și în ce condiții se acordă
Pensia de urmaș se cuvine soțului supraviețuitor ori copiilor, în cazul în care susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii. Până la ce vârstă pot beneficia copiii de pensie de urmaş până la vârsta de 16 ani; până la vârsta de 26 de ani dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora; pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit până la împlinirea vârstei de 16 ani, respectiv 26 de ani. La împlinirea vârstei de 16CItește mai departe
Ajutorul de deces 2022: acte necesare, beneficiari și valoare
Statul acordă o sumă de bani pentru acoperirea unei părți din costurile de înmormântare care se numește ajutor de deces și care, pentru mulți dintre noi, poate fi o soluție limită atunci când cineva din familie a decedat. În sistemul public de pensii se acordă ajutor de deces, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al unui membru de familie care nu era asigurat ori pensionar la data decesului. În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, ajutorul de deces se achită unei singure persoane, care dovedeşte cu documente că a suportatCItește mai departe
Pensii 2022. Ministrul Muncii, despre creșterea pensiilor: „Nu vreau să dau nici speranțe, nu vreau nici să dezamăgesc”
Guvernul României caută soluții pentru a se putea crește, din nou, pensiile românilor, a declarat, în cursul săptămânii trecute, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi.Ministrul Muncii a explicat ce se întâmplă cu noua majorare a pensiilor care ar trebuie să aibă loc în septembrie. Marius Budăi a declarat că subiectul privind creșterea pensiilor se află în atenția coaliției de guvernare. „Este în atenția permanenta a noastră, a coaliției, mai ales a mea. Nu vreau să dau nici speranțe, nu vreau nici să dezamăgesc. Atunci când vom avea clar oCItește mai departe