Programul RURAL INVEST oferă un plafon de 2,5 miliarde de euro pentru fermierii români. Cum pot fi investiți banii

Adrian Chenoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a anunțat miercuri, faptul că programul Rural Invest a fost contruit împreună cu fermieri români, iar plafonul de garanții se ridică până la 2,5 miliarde de euro.

„Programul Rural Invest este un program pe care l-am construit împreună cu fermierii români şi vine ca urmare a dialogului constructiv pe care l-am derulat în ultima perioadă.

Aşa cum reiese din toate dezbaterile pe care noi le avem, fermierii români au nevoie de capital ca şi celelalte industrii. Acest capital se va reflecta în asigurarea stabilităţii producţiei agricole şi asigurării necesarului de produse agroalimentare de care populaţia are nevoie.

Acest program vizează garanţii de stat de 90% din valoarea oricărui credit contractat de un fermier, rambursarea unui grant de 10% pe întreaga anvelopă financiară contractată şi dobânzi preferenţiale ROBOR plus maximum 2%, aşa cum aplicăm de altfel în toate programele derulate la nivelul Ministerului Agriculturii”, a menţionat Chesnoiu.

Potrivit ministrului, plafonul de garanţii este de 2,5 miliarde de euro, iar fermierii pot achiziţiona terenuri agricole, părţi sociale pentru companiile care derulează activităţi agricole, dar pot utiliza bani şi pentru modernizare, retehnologizare şi automatizare, pentru cei din industria alimentară.

„(…) avem nevoie să rămânem competitivi în această competiţie la nivel global, de asigurare a produselor agroalimentare. De asemenea, vizează o componentă extrem de importantă legată de asigurarea independenţei energetice a fermelor, pentru că acolo unde există programe cu finanţare europeană pentru montarea de infrastructură de producere a energiei regenerabile ai nevoie în general de co-finanţare sau de asigurarea unei resurse proprii a respectivelor finanţări”, a subliniat demnitarul.

Programul Rural Invest urmăreşte refinanţarea creditelor fermierilor şi agricultorilor, achiziţia de terenuri agricole, retehnologizare şi automatizare, securitate energetică. În cadrul programului se vor acorda garanţii guvernamentale de până la 90% din valoarea finanţărilor IMM-urilor care îşi localizează producţia în mediul rural şi urban mic, pentru încurajarea dezvoltării afacerilor în aceste zone.

Sursa: agerpres.ro