Expoziția ”Noima acțiune” este organizată de Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara, aceasta urmând a fi deschisă oficial luni, 21 martie 2022, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva, începând cu ora 17.00.
În Galeria Națională de Artă „FORMA” vor putea fi vizionate în această perioadă desene și picturi colective, documente fotografice și video, instalații-obiect – urme și rezultate ale acționismului NOIMA din ultimii ani. Intervențiile in situ, desenele și picturile-acțiune colective sunt pentru NOIMA prilej de aprofundare a condiției lui „a fi împreună” sau dialoguri despre percepția realității și experiența picturii, purtate nu prin vorbire, ci pe teritoriul limbajului specific acestei arte – jocuri ale limbajului, întrupări ale împreună-vederii. Aceste acțiuni din care își trage seva demersul „NOIMA acțiune” au avut loc în Munții Piatra Craiului (2014 – 2021), pe terasele Mureșului, la Găbud (2021), la Paris (2020), Timișoara (2019), Veneția (2018), Budapesta (2017, 2018, 2020), Deva (2017, 2018), Viena (2015 – 2018) și în pădurile de la Bunești – Argeș (2015, 2016). În contextul ultimilor doi ani, acționismul NOIMA s-a orientat spre limbajul land-art și al documentului video (trimis în expoziții la distanță – Modena, Lisabona).
Expoziţia va fi deschisă în perioada 21 martie – 15 aprilie 2022, zilnic, în intervalul orar 10.00 – 18.00. „NOIMA acțiune” este o expoziție organizată de Consiliul Județean Hunedoara, DGAMPT Hunedoara și Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Teatrul de Artă din Deva, DGAMPT Hunedoara și UAPR Deva au oferit suport tehnic și parte din echipamentele multimedia necesare.