Popriri pe pensii: Care este suma maximă care poate fi reținută din pensie în caz de datorii

În cazul în care o persoană care s-a pensionat are datorii, din punctul de vedere al legii, pensiile pot fi poprite ca orice alte venituri.

Executorii judecătorești sau organul fiscal comunică adresele privind popririle către debitor (pensionar, în cazul de față) dar și către toate entitățile prin care se pot recupera banii, pentru a identifica sursa din care urmează a fi reținute sumele astfel se cere băncilor comerciale, angajatorilor sau caselor teritoriale de pensii publice să se comunice informațiile cerute.

Din nefericire, la ora actuală, în cazul în care pensionarul își încasează pensia pe card, poprirea să se facă de două ori, odată la bancă și o dată la Casa de Pensii de care aparține persoana.

Suma maximă care poate fi reținută din pensie sau venit nu poate depăși o treime din acestea. În cazul existenței mai multor popriri, cumulat nu pot depăși jumătate din pensie sau venit

Însă în cazul celor cu pensii sau venituri mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, jumătate din acestea rămân neatinse iar din restul sumei se va opri o treime sau jumătate, după caz.

Sursa: dcbusiness.ro