Un proiect inovativ prezentat de o echipă de tineri cercetători de la Universitatea din Petroșani în cadrul hackathonului ”Innovation Labs” 2022 care s-a desfășurat recent la Cluj, a fost desemnat printre cele 25de afaceri startup, scale-up și spin-off românești la programele de mentorat Innovation Labs Cluj și Timișoara 2022, destinate echipelor de tineri antreprenori tech.
Este vorba despre proiectul intitulat ”Smart Buggy”, dezvoltat de o echipă formată din Monica Leba (team lider), Răzvan Marcus, Marius Nicolae Rîșteiu și Cosmin Rus, de la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică a Universității din Petroșani. Acest proiect este, de altfel, singurul din categoria spin-off desemnat câștigător la Innovation Labs 2022 de la Cluj.
SmartBuggy reprezintă o mașină electrică de mici dimensiuni ce poate fi folosită pe mai multe tipuri de teren, în special în centrele urbane, dar poate fi utilizată și pentru a eficientiza mobilitatea pe suprafețele extinse ale unor parcuri sau ferme. Aceasta va folosi surse de energie alternativă pentru a asigura alimentarea bateriilor, precum frânarea regenerativă sau energia solară, sporindu-și astfel autonomia. SmartBuggy (spin-off) este soluția perfectă pentru toți șoferii ce se confruntă cu problemele specifice legate de banii cheltuiți pe combustibil, întreținerea și reparațiile ocazionale ale automobilelor, dar și taxele anuale aferente.
Programului Innovation Labs 2022 a debutat, la mijlocul lunii martie cu două hackathoane, desfășurate în paralel – în Cluj-Napoca și Timișoara. În cadrul lor, 25 de echipe formate din start-up-uri tehnice s-au calificat pentru programul de mentorat de cinci luni, coordonat de către Asociația Tech Lounge și implementat alături de Asociația Transilvania IT, Asociația Calemis, EduHub și Cowork Timișoara cu sprijinul UiPath, Microsoft, AROBS Transilvania Software, Orange și al altor companii.