Mai multe servicii medicale pentru români: Medicii de familie vor putea diagnostica și trata anumite boli și la domiciliu
O nouă Hotărâre de Guvern vrea să degreveze spitalele internările care nu sunt necesare dar și perioadei de recuperare. Astfel, medicii de familie vor putea diagnostica și trata anumite boli și la domiciliul pacienților, nu doar la cabinet, așa cum se întâmplă acum. Serviciile de diagnostic sau terapie la domiciliu vor fi disponibile, cel puțin teoretic, din luna aprilie.
Poate cea mai importantă schimbare ce va fi adusă de către proiectul de HG adoptat de Guvern este introducerea, în pachetul de bază în asistența medicală primară, a unor servicii diagnostice și terapeutice.
Aceste servicii vor putea fi acordate de medicii de familie, cel puțin în teorie, începând cu luna aprilie 2022, atât la cabinetul acestora, așa cum se întâmplă în prezent, cât și la domiciliul pacientului sau la locul solicitat de acesta.
Aceste servicii se vor putea acorda de către medicii de familie numai pentru sigurații de pe lista proprie, la cabinet, la domiciliul asiguratului sau la locul solicitării, în cadrul programului obișnuit de lucru sau în cadrul unui program de lucru prelungit.
Servicii diagnostice și terapeutice vor putea fi acordate conform curriculei de pregătire a medicului, adică, în funcție de specializarea medicului, pacientul aflat pe lista acestuia va putea beneficia doar de anumite astfel de servicii. Serviciile diagnostice și terapeutice ce vor putea fi acordate pacienților la domiciliul acestora nu apar în proiectul de HG amintit, dar vor fi stabilite prin norme ce vor apărea ulterior.
După cum apare în nota de fundamentare a proiectului, “acordarea de către medicii de familie a unor servicii medicale diagnostice și terapeutice diversificate, conform curriculei de pregătire în specialitate, adaptate nevoii de îngrijiri a pacienților, atât la nivelul cabinetului, cât și la domiciliul pacientului sau la locul solicitării, creează premisele privind asigurarea accesului permanent la serviciile medicale acordate de medicii de familie cu diminuarea perioadei de recuperare a sănătății și reducerea numărului de internări evitabile”.
Sursa: dcbusiness.ro