Autoritățile locale din municipiul Lupeni au dat, în aceste zile, startul campaniei pentru curățenia de primăvară. În cadrul acesteia, după cum precizează primarului Lucian Resmeriță, vor fi efectuate toate activitățile specifice, de la toaletarea copacilor, măturarea și spălarea străzilor și trotuarelor și până la reparații efectuate la elementele de mobilier stradal deleliorate sau plantarea de ronduri florale și
Autoritățile locale și-au propus să acționeze peste tot unde se impun astfel de acțiuni, astfel încât Lupeniul să întâmpine sărbătorile pascale curat și frumos, așa cum se cuvine. În acest scop, responsabilii asigură serviciul de salubritate pe raza municipiului Lupeni au început în forță curățenia pe domeniul public. Se acționează începând cu zonele centrale și parcurile din oraș, unde sunt toaletați copacii, măturate străzile și aleile, greblate și aranjate spațiile verzi. De asemenea, aceste activități sunt dublate și de igienizarea străzilor și trotuarelor, o activitate care are ca scop suplimentar și dezinfectarea acestora. Chiar dacă acest tip de activitate, care a fost recomandată pe perioada pandemiei, nu mai constituie acum o obligație pentru autorități, edilii de la Lupeni consideră că spălarea și dezinfectarea străzilor reprezintă și o măsură în plus de combatere a bolilor, dar și una care până la urmă marchează un salt al civilizației urbane.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță dă asigurări că acest tip de activități va continua pe tot parcursul lunii aprilie, astfel încât Lupeniul să-și păstreze imaginea unui oraș curat și sigur, spre mulțumirea cetățenilor și satisfacția celor care vizitează localitatea. ””Facem tot ceea ce este necesar, astfel încât, cetățenii Lupeniului să fie cât mai protejați, iar orașul nostru să fie cât mai curat și cât mai frumos. Se apropie și sărbătorile pascale și în mod firesc vom lua toate măsurile necesare pentru ca municipiul Lupeni să fie unul curat, pregătit pentru această mare sărbătoare creștină. Am început în acest context și lucrările specifice de primăvară, deoarece vremea este prielnică pentru acest tip de activităţi. Acţionăm acum în centrul oraşului, la toaletarea copacilor şi curăţenia pe zonele verzi. Vom extinde acest tip de acţiuni pe raza întregului municipiu Lupeni, deoarece ne dorim cu toţii să trăim într-un oraş curat, frumos şi bine îngrijit. De asemenea vrem să întâmpinăm și turiştii care vor să-şi petreacă sărbătorile pascale în staţiunea Straja, într-o atmosferă curată, de sărbătoare”, a declarat Lucian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.
Acesta adresează totodată și cetățenilor din Lupeni, firmelor și instituțiilor publice invitația de a se ralia la acest tip de activități de primăvară, atât din spirit civic dar și din dorința de a contribui la înfrumusețarea domeniului public și privat al localității. În același timp, primarul Lucian Resmeriță face apel și la cetățenii municipiului Lupeni să păstreze curățenia și să respecte munca depusă de muncitorii de la salubritate, astfel încât municipiul Lupeni să fie permanent un oraș curat, frumos, apreciat.