Încălzirea treptată a vremii, care a venit odată cu primele zile de primăvară a condus la demararea activităților specifice de curățenie și înfrumusețare a domeniului public din orașul Petrila.
În cadrul acestuia străzile sunt măturate, zonele verzi sunt curățate iar arborii ornamentali de pe marginea străzilor precum și din parcurile publice sunt ”coafați” corespunzător. În același timp, s-a început amenajarea rondurilor de flori de pe raza localității și au fost scoase de la ”naftalină” ghivecele cu flori care vor împodobi și în acest an stâlpii de iluminat și balustradele de la podurile de pe raza orașului Petrila.
Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca dă asigurări că mii de panseluțe și alte categorii de flori multicolore vor colora și anul acesta orașul Petrila, iar intenția autorităților locale în acest sens este deja cât se poate de categorică, după ce acestea sunt deja vizibile în mai multe zone din oraș, în ghivece, pe arcade florale, pe balustradele podurilor, în sensul giratoriu la intrarea în oraș, în parcuri și rondurile special amenajate pe domeniul public.
Din păcate, primarul Petrilei constată că munca angajaților de la serviciul de gospodărie nu este întrutotul respectată, și chiar dacă sunt puțini, din păcate există încă indivizi care sunt lipsiți de bun simț care nu fac altceva decât să distrugă aceste aranjamente florale amplasate pe domeniul public. ”Fac un apel la dumneavoastră, dragi petrileni, să păstrăm ceea ce este frumos, să ne bucurăm de un oraș curat și frumos, iar pentru asta să nu ezităm să luăm atitudine față de acei indivizi care nu fac altceva decât să distrugă ceea ce a fost realizat, cu pasiune și cu cu multă trudă”, spune Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Acesta atrage atenția că Poliția locală este abilitată să-i sancționeze pe cei care comit distrugeri asupra zonelor verzi și aranjamentelor florale din oraș și nu vor ezita să o facă.