Analizele OBLIGATORII care trebuie făcute în fiecare an: Cum ne păstrăm sănătatea intactă
Care sunt analizele anuale obligatorii, importanța realizării acestora, dar și riscul la care se expun cei care nu ajung, la timp, la medic.
”Multe dintre analize sunt comune, diferă doar de afecțiunile în sfera genitală, iar la bărbați, cele legate de prostată”, ne-a explicat în exclusivitate dr. Valentina Boantă, specialist Medicină de familie Sanador.
”În rest, ‘bateria’ este destul de comună pentru ambele sexe. Copiii au nevoie de o atenție mai sporită, în sensul că vrem să le verificăm necesarul de nutrienți, de vitamine, de minerale, mai ales la cei care au probleme cu diversificarea sau care chiar nu mănâncă. Copiii sunt destul de mofturoși, nu ca noi adulții. Sunt mulți care nu vor carne, care nu primesc legumele sau fructele și atunci, cumva, trebuie noi să îi evaluăm și să găsim respectivul deficit”, a precizat medicul.
Care sunt analizele obligatorii
Potrivit dr. Boantă setul obligatoriu, indiferent de sex, vizează analiza sângelui, funcțiile ficatului și rinichilor, precum și screeningurile.
”Hemoleucogramă, cu formula leucocitară, ca să vedem clar nivelul hemoglobinei, hematocritul, numărul de leucocite, numărul de eritrocite, de trombocite și subpopulațiile de leucocite, și ne dă o evaluare totală a sângelui nostru.
Toți vrem să fim puternici și să avem energie, partea de fier: sideremia, care înseamnă fierul plasmatic și rezerva de fier hepatică – feritina serică.
La factorii de inflamație includem viteza de sedimentare a hematiilor (VSH), proteină c reactivă, fibrinogen – ne dau o evaluare a unei eventuale infecții/inflamații în corpul nostru.
Funcția rinichilor și dozăm: ureea, creatinina, acidul uric
Funcția ficatului: transaminazele (TGO, TGP), iar în cazul domnilor, dar nu numai, gama GT, care ne arăta un consum depășit de alcool”, a mai spus medicul.
În privința analizelor ”pe vârste”, dr. Boantă a precizat că persoanelor de peste 40 de ani le este recomandat realizarea unui profil lipidic – lipide totale, colesterol, trigliceride, fracțiuni de colesterol (HDL, LDL). Dacă acestea sunt crescute, în mod automat trebuie instituit tratament.
Sursa – ziarulunirea.ro