Informarea și cooperarea în lupta împotriva traficului de persoane a fost principalul subiect dezbătut miercuri, 6 aprilie 2022, la Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, în cadrul unei acțiuni organizată de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) – Centrul Regional Alba Iulia.
Acțiunea face parte dintr-o amplă campanie de informare a Ministerului Afacerilor Interne, prin A.N.I.T.P. Instituția Prefectului județului Hunedoara a fost reprezentată la acest eveniment de către subprefectul Gheorghe Bogdan Urdea. La dezbateri au mai luat parte reprezentanți ai instituțiilor județene din cadrul M.A.I, alături de cei ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Școlar Județean, Universității Petroșani și ai unor organizații non-guvernamentale.
În cadrul discuțiilor a fost reiterat faptul că lupta împotriva traficului de persoane nu trebuie privită ca fiind exclusiv atributul statului. „Aceasta trebuie să fie rodul conlucrării mai multor actori sociali, autorități locale, mediul privat, respectiv al unei mase critice de cetățeni conștienți și solidari. De aceea, cooperarea este esențială pentru oferirea unui răspuns adecvat la provocările acestui fenomen responsabil pentru producerea multor drame, pentru traumele și suferințele provocate persoanelor exploatate”, au concluzionat reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia.