Sprijin umanitar pentru Mănăstirea Bănceni din Ucraina
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Sectorul Social-Filantropic, în colaborare cu cele 5 protopopiate ale Eparhiei, a oferit sprijin umanitar celor 620 de copii care sunt crescuți și îngrijiți la Mănăstirea Bănceni din Ucraina și refugiaților care și-au găsit adăpost în cadrul așezământului monahal. În acest sens, a fost organizată o colectă constând în bani, alimente neperisabile, produse igienico-sanitare și medicamente.
Colecta desfășurată pe parcursul lunii martie, prin bunăvoința clericilor, a credincioșilor și voluntarilor hunedoreni, a fost trimisă în Ucraina în data de 5 aprilie 2022.
Dincolo de granița de nord a României, situat la circa 20 de kilometri de Cernăuţi, ansamblul monahal Bănceni este o oază de ocrotire pentru mai mult de 6000 de suflete, copii orfani sau cu probleme de sănătate, adulți, tineri și bătrâni, aflați în situații de dificultate.