O delegație a Sindicatului Muntele, organizația sindicală reprezentativă la nivelul CEH, delegație condusă de președintele Darius Câmpean, a avut la finele săptămânii trecute o întrevedere cu președintele Confederației Naționale Sindicale ”Meridian”, Ion Popescu și cu secretarul general al acesteia, Dumitru Fornea.
În cadrul discuțiilor au fost abordate teme importante de pe agenda acțiunilor sindicale ce trebuie întreprinse pentru a impulsiona finalizarea proceselor administrative pentru înființarea Complexului Energetic Valea Jiului, fiind adusă în același timp în discuție și nevoia de a accelera ritmul de implementare al măsurilor UE și ale Guvernului României, pentru asigurarea unui climat de stabilitate economică, socială și demografică în regiunile miniere carbonifere din țară noastră.
În cadrul dialogului intersindical a fost reiterată ideea, ca în contextul crizei energetice declanșate de războiul din Ucraina, România să reconsidere Planul de închidere a minelor din Valea Jiului. Una din ideile desprinse din dialogul liderilor sindical este aceea de a solicita Guvernului conservarea, din fondurile publice ale Statului Român, a întregii infrastructuri tehnice din perimetrele tuturor celor 4 exploatări de huilă care mai funcționează în momentul de față în Valea Jiului (Lupeni, Vulcan, Livezeni și Lonea) în așa fel încât, în cazuri de forță majoră (criză energetică profundă, război, calamități naturale etc) să se poată ajunge în cel mai scurt termen în ipostaza de a exploata rezervele de huilă existente. De asemenea, se propune conservarea, tot pe cheltuiala statului, a Grupului de producere a energiei electrice pe bază de huilă din cadrul termocentralei Paroșeni, în asa fel încât, în cel mai scurt timp acest grup să poată fi pus în funcțiune pentru a produce energie electrică pe baza de huilă.
Potrivit liderilor sindicali, procesul de conservare poate să fie conceput pe mai multe paliere, respectiv:
- dimensiunea strategică (energetică și apărare civilă);
- dimensiunea economico-culturală (muzeu, zonă de comemorare și de memorie istorică, parc de agrement tematic), etc;
În cadrul discuțiilor dintre reprezentanții Sindicatului Muntele și cei ai CNS Meridian a fost analizat totodată și stadiul consultărilor actuale inițiate de consultantul Freidrich-Ebert-Stiftung România pe tema unui viitor proiect de lege privind decarbonarea și garantarea unui cadru transparent și reprezentativ pentru adoptarea unui text-cadru din care organizațiile sindicale ale minerilor din Bazinul Carbonifer Oltenia și din Bazinul Carbonifer Valea Jiului nu trebuie să lipsească sub nici o formă.