Pensii militare 2022: Ce facilități noi apar pentru pensionarii din apărare

Un proiectul de lege care a trecut deja de Senat ajunge pe masa deputaților pentru a fi dezbătut și supus votutului vine să normalizeze o situație cu care se confruntau militarii. Concret, de mai multă vreme, pensionarii din sistemul public de pensii al România beneficiază de posibilitatea de a primi talonul de pensie pe diferite mijloace electronice.

O facilitate care nu era însă prevăzută și pentru pensionarii militari. Această nepotrivire, ca să zicem așa, va fi corectată, dacă proiectul de act normativ despre care vorbim va ajunge să fi aplicat în practică.

Astfel, proiectul de lege ce merge acum la votul decisiv din Parlament, cel al deputaților, vizează modificarea legislației privind pensiile militare de stat, respectiv a Legii 223/2015.

Concret, pentru a uniformiza modul în care li se transmit pensionarilor din țara noastră taloanele de pensie, se propune ca, alături de pensionarii din sistemul public de pensii, așa cum stabilește acum Legea pensiilor nr. 263/2010, și pensionarii militari să poată primi talonul de pensie la reședință, nu doar la domiciliu, ca în prezent.

De fapt, Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat stabilește acum că taloanele de pensii se transmit lunar doar “la domiciliul beneficiarilor din România”.

Codul civil (Legea nr. 287/2009) stabilește că „domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală”, în timp ce „reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară”.

În plus, așa cum se propune prin același proiect, pensionarii militari vor putea cere ca taloanele de pensie să le fie transmise și prin mijloace electronice de comunicare. Adică cei ce primesc pensia în cont curent sau în cont de card vor putea opta pentru transmiterea talonului de pensie “pe e-mail sau în contul online deschis în portalul fiecărei case sectoriale”.

Talonul de pensie transmis în format electronic urmează să aibă aceleași efecte juridice precum talonul tipărit, transmis la domiciliu sau reședință. De asemenea, talonul electronic va trebui să fie acceptat “ca document valid în relaţia cu toate instituţiile şi autorităţile publice”, acestea neputând să condiționeze furnizarea de informații sau servicii de prezentarea talonului de pensie în format tipărit, precizează Avocatnet.

Sursa: dcbusiness.ro