Pompierii militari hunedoreni alături de refugiații ucraineni

Întotdeauna responsabili și dedicați, salvatorii hunedoreni desfășoară continuu, de la începutul conflictului armat din Ucraina, misiuni de sprijin în mai multe puncte de trecere a frontierei, ajutându-și colegii să gestioneze cât mai bine fluxul de refugiați ucraineni.

În acest context, începând cu data de 8 martie, mai multe efective de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara s-au aflat în vămile Siret, Halmeu și Isaccea, unde s-au implicat cu tot sufletul pentru a onora orice solicitare de susținere venită din partea a mii de persoane care au ajuns în țara noastră, căutând siguranță.

98 de cadre, dintre care 5 ofițeri și 93 de subofițeri, au participat până astăzi la aceste misiuni, reușind să ofere speranță și un zâmbet cald celor care în această perioadă își pun toată nădejdea în noi.