Prof. univ. Mihaela Miroiu şi-a prezentat în aceste zile, la Galeria de Arte din municipiul Hunedoara, romanul „Povestiri despre Cadmav”, o nouă reuşită literară, după atâtea şi atâtea lucrări de specialitate care au făcut-o cunoscută.
„Povestiri despre Cadmav” este o poveste fictivă, cu personaje care poartă atât nume cât şi valori simbolice, o carte pe care fiecare cititor o simte în felul său şi doar al său. „Cadmav” sunt, de fapt, iniţialele grupului de prieteni al Mihaelei Miroiu, din perioada tinereţii petrecută în Bucureşti. Autoarea a dezvăluit şi alte câteva detalii despre povestea cărţii pe care a început să o scrie în 1985, pe când avea doar 30 de ani, şi pe care a terminat-o trei ani mai târziu: „Singurii care au ştiut de această care au fost cei din micul nostru cerc de prieteni. A venit 1988, nu am făcut nimic cu cartea, am păstrat-o în sertar. După 1990 m-a îndemnat cineva să mă duc să o duc la un concurs (la Institutul Cultural Român – n.n.) de romane de sertar, părea că e făcută aşa. M-am dus, au legat-o cu o sfoară, i-au dat un număr, au pus-o lângă piciorul unui scaun birou şi, după ce s-a terminat concursul pe care nu l-am luat, m-am dus şi am luat-o de la acelaşi picior de scaun de birou, legată cu sfoara în direcţia în care a fost legată iniţial. Şi asta a fost soarta ei. După care, pur şi simplu, am trântit-o într-un sertar şi-am terminat discuţia despre ea. Vreau să vă spun că şi-n ziua de azi sunt recunoscătoare că nu au acceptat-o. Şi ştiţi de ce? Pentru că mă mulţumeam cu faptul că pot să fiu scriitoare şi restul vieţii mele, tot ce a însemnat partea mea de viaţă în care am creat domenii noi, specializări noi, în care, totuşi, am creat o bună parte din ce a însemnat învăţământul pe ştiinţe politice, etică politică, o şcoală de formare pentru democratizare şi latura aceasta de feminism cultural şi politic n-ar fi avut loc dacă-mi intra în cap că sunt scriitoare. Nu ştii niciodată dacă cineva care-ţi face o porcărie, nu cumva, îţi face, de fapt, un bine. Eu socotesc că mi-a făcut un bine şi că, până la urmă, poate că acesta a fost timpul cărţii”, a spus prof.univ. Mihaela Miroiu.
La eveniment au participat numeroși iubitori de carte, prieteni ai autoarei (care este originară din municipiul Hunedoara, dar și cetățean de onoare al localității), dar și oficialități. Printre aceștia s-a numărat și fostul jurnalist Ion Bodin, vicepreședintele Consiliului județean Hunedoara, care s-a declarat încântat de reîntâlnirea cu distinsa concitadină și prietenă Mihaela Miroiu. ”Mă leagă o prietenie veche de Mihaela Miroiu, un om care nu și-a uitat locurile natale și care se întoarce cu drag acasă, ori de câte ori are ocazia. În semn de apreciere pentru întreaga sa activitate editorială și profesională, în urmă cu patru ani, pe vremea când activam ca și consilier local la Hunedoara, am propus acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Hunedoara doamnei Mihaela Miroiu, distincție care i-a fost conferită, în cadru festiv, în data de 31 ianuarie 2018. Vă invit să o descoperiți pe Mihaela Miroiu și ca autoare de beletristică și să savurați conținutul romanului său lansat la Hunedoara”, a declarat Ion Bădin, vicepreședintele CJH.
Pentru lansarea celei mai recente cărți semnate de prof.univ. Mihaela Miroiu, galeria de arte din Hunedoara a fost neîncăpătoare, numărul celor interesați de întâlnirea cu autoarea, care s-a remarcat de-a lungul vremii prin cercetările și cărțile sale care vizează teoriile politice, cu accent pe teoriile politice feministe, condiția femeii în România și ideologii politice actuale, fiind unul pe măsura reputației acesteia.