Vreme de două zile, la finalul săptămânii trecute, parcarea subterană de la Deva Mall s-a transformat în centru expozițional, unde pasionații de automobilism au putut vedea o serie de bolizi, în cadrul primei ediții a expoziției „Deva Auto Tunning Show”, care s-a desfășurat aici sub genericul ”Underground ’22”.
Evenimentul, organizat de Asociația „Noi Suntem Schimbarea” în parteneriat cu Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, a adus în atenția unui public numeros, format îndeosebi din tineri, un număr de 40 de participanți din 8 județe ale țării, respectiv Hunedoara, Bacău, Cluj, București, Iași, Timișoara, Sibiu și Maramureș. Aceștia au prezentat câteva dintre cele mai puternice și spectaculoase mașini din țara noastră, adevărate bijuterii pe patru roți, într-o competiție de putere, creativitate și extravaganță.
Potrivit directorului DGAMPT Hunedoara, Radu Barb „DATS – UNDERGROUND `22” și-a atins scopul de a promova în mod educativ pasiunea pentru mașini și tunning, urmărind totodată să promoveze valorile locale ale județului Hunedoara. „Evenimentul a fost unul unic, o premieră cred la nivelul României, creat în primul rând pentru pasionații de auto-tunning, dar și pentru toți cei care s-au putut bucura de două zile de veritabil spectacol automobilistic. Succesul acestui prim proiect de acest fel ne-a încurajat să ne gândim deja la un alt eveniment similar, unul inspirat din filme, din ceea ce vedem la televizor, cu un spectacol bazat în totalitate pe auto-tunning, combinat bineînțeles cu muzică, cu DJ cunoscuți, un eveniment care se poate înscrie cu succes chiar și pe harta evenimentelor de interes turistic pentru pasionații de automobilism din întreaga țară”, a declarat Radu Barb.
Acesta a mai precizat că ”DATS UNDERGROUND ’22” a fost și un bun prilej pentru DGAPT Hunedoara pentru a promova principalele destinații de turism ale județului Hunedoara în rândul publicului prezent la acest eveniment.