Parcul Copiilor din orașul Petrila și-a îmbogățit din aceste zile imaginea peisagistică, odată cu apariția câtorva sute de umbreluțe colorate, frumos montate deasupra aleii pietonale și a squarului din zona centrală a acestuia.
Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, spune că inițiativa își propune să confere o imagine de poveste pentru cei care-și petrec în acest parc central al orașului Petrila, timpul liber, fiind în același timp un reper de interes pentru cei care vizitează orașul și care vor să-și imortalizeze în fotografii inedite vizita în această localitate a Văii Jiului. „Noul ”acoperiș” al Parcului Copiilor, vesel colorat, va conferi o atmosferă cu adevărat de poveste, crescând gradul de atractivitate al acestui parc. Sunt sigur că acoperișul cu umbreluțe multicolore va aduce zâmbetul pe chipul trecătorilor, dar și o stare de bună-dispoziție”, a declarat primarul Vasile Jurca.
Acesta apreciază că inițiativei inedite de înfrumusețare a Parcului Copiilor i se vot alătura și altele de acest fel, menite să pună în valoare locurile de promenadă, de întâlnire și de divertisment ale petrilenilor.
Inițiativă montării de umbreluțe colorate pe aleile din ”Parcul Copiilor” de la Petrila este apreciată de marea majoritate a petrilenilor care spun că zona arată acum mult mai frumos și a devenit mult mai atractivă, pentru cei mici și pentru cei mari, deopotrivă.