Oficial: Roamingul gratuit în UE a fost prelungit până în 2032
Cetăţenii europeni vor beneficia până în 2032 de roaming fără taxe suplimentare când călătoresc în Uniunea Europeană (UE), după ce un regulament european a fost oficializat marți, ca urmare a faptului că normele actuale urmau să expire la finalul lunii iunie a acestui an.
Prin Regulamentul european privind roamingul, tarifele de roaming ale UE au fost eliminate la 15 iunie 2017, iar consumatorii au fost tarifaţi în timpul călătoriilor în UE sau în Spaţiul Economic European cu tarifele valabile în afara reţelei proprii aplicate în ţara de origine.
Acum, prin noul regulament oficializat, se va prelungi până în 2032 sistemul existent, care prevede că cetățenilor nu li se pot aplica taxe suplimentare pentru apelurile efectuate sau datele utilizate în timpul călătoriilor în interiorul UE.
Potrivit noului regulament, cetățenii vor putea să efectueze apeluri, să transmită mesaje text și să utilizeze datele mobile atunci când călătoresc în interiorul UE fără costuri suplimentare și la același nivel de calitate ca în țara lor de origine. Astfel, consumatorii care au de obicei acces la servicii 5G în țara lor de origine vor putea să beneficieze de servicii 5G și în roaming, ori de câte ori acestea sunt disponibile.
Apoi, ei vor avea un acces mai bun la comunicațiile de urgență, indiferent de locul în care se află în Europa și vor avea dreptul să primească informații clare referitoare la situația în care li s-ar putea percepe taxe suplimentare accidentale pentru un serviciu utilizat în roaming.
Noul regulament va intra în vigoare la 1 iulie 2022 și va fi valabil până la 30 iunie 2023.
Sursa – avocatnet.ro